[FOTO-AUDIO] Decanul de vârstă al publicisticii cărășene, Titus Crisciu, la un nou volum de interviuri, note și consemnări diverse

Decanul de vârstă al publicisticii cărăşene, Titus Crisciu, este autorul a 20 de volume, în care, mai ales prin mijloace, precum: interviul, portretul, eseul şi cronica dramatică, aduce în prim plan oameni şi fapte care pot constitui modele existenţiale, dar care riscă să fie trecute cu vederea şi sortite uitării, deoarece aflându-se în imediata apropiere a noastră nu le acordăm atenţia pe care o merită. Astfel, în cadrul Decadei culturii germane în Banatul Montan, eveniment în desfăşurare în judeţul Caraş-Severin până duminică, 13 octombrie, i s-a alocat un loc de cinste publicistului reşiţean, care a servit peste 50 de ani vieţii culturale şi literare a acestui spaţiu. Joi, 10 octombrie Titus Crisciu a lansat un nou volum de interviuri, note şi însemnări dedicate personalităţilor germane din România şi prietenilor acestora.

Despre autor şi opera sa au vorbit editorii Gheorghe Jurma şi Erwin Ţigla, precum şi alţi oameni de cultură din Banat, prezenţi la eveniment.

Ce conţine cel mai nou volum, apărut la Editura “Banatul montan” cu finanţarea Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin şi publicat în urmă cu doar câteva ore, aflăm de la însuşi autorul acestuia. Titus Crisciu a mărturisit pentru Radio Reşiţa:

Titus Crisciu

Amintim că, omul de cultură Titus Crisciu este din noiembrie 2015 şi cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin, fiindu-i astfel recunoscute toate meritele dăruite cu pricepere jurnalistică Banatului de Munte.

În cadrul evenimentului, omul de cultură Erwin Josef Ţigla – preşedintele Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa a vernisat o expoziţie cu impresii fotografice din Porto/ Portugalia.

Manifestarea a fost înrămată muzical de formaţia “Intermezzo” a Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin.

De același autor

Related Articles