Şoferii care folosesc telefonul la volan riscă să rămână fără permis de conducere

105

De astăzi intră în vigoare noile reglementări legislative privind circulaţia pe drumurile publice, prin care cei care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului vor primi sancţiuni mai dure.

În scopul reducerii numărului accidentelor rutiere produse pe fondul neatenţiei la volan şi conştientizării conducătorilor auto asupra importanţei acestui aspecţ prin noile reglementări a fost interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare texţ foto sau video, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare.

Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenţie şi este sanc?ionată cu amendă de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei) şi cu aplicarea sancţiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

Vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 870 şi 1.160 de lei şi conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere şi care manevrează telefonul sau alt dispozitiv mobil în timp ce conduc un vehicul (bicicletă, trotinetă, căruţă etc).

Ca o formă agravantă, OG nr. 11/2019 prevede că şoferii care mânuiesc telefonul mobil în timp ce conduc riscă şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru 30 de zile, în cazul în care încalcă şi una dintre următoarele reguli de circulaţie rutieră:

  • depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul conduş constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
  • circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
  • nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulaţia diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres şi pe drumuri naţionale europene (E);
  • depşşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul conduş constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
  • nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de merş dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
  • nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precedă, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
  • pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată;
  • neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
  • nerespectarea regulilor privind depășirea;
  • depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic
  • circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire;
  • depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
  • neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
  • depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

De asemenea, trebuie precizat faptul că, pentru existența faptei contravenționale în discuție, este necesar să fie îndeplinite cumulativ, trei cerințe esențiale, respectiv:

  1. Încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflat în mișcare;
  2. Ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil să se realizeze concomitent cu încălcarea regulii de circulație;
  3. Regula de circulație a cărei respectare se cere, să implice atenția persoanei care conduce vehiculul aflat în mișcare.

Șoferii pot folosi totuși telefonul mobil în timpul conducerii mașinii, cu condiția ca acesta să fie prevăzut cu dispozitiv de tip „mâini libere”.