Luni, 30 septembrie, va fi decretată zi de doliu naţional în Franţa

Aproximativ 30 de şefi de stat şi de guvern din întreaga lume şi-au anunţat venirea la Paris luni, pentru funeraliile fostului preşedinte francez Jacques Chirac.

Printre aceştia se află preşedinţii Italiei, Sergio Mattarella, Germaniei, Frank-Walter Steinmeier şi Rusiei, Vladimir Putin; premierii din Belgia – Charles Michel, Ungaria – Viktor Orban şi Liban – Saad Hariri, dar şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Vor mai fi prezenţi numeroşi şefi de stat africani, precum şi parteneri internaţionali, retraşi acum din politică.

Sute de mii de francezi au scris în aceste zile în cărţile de onoare deschise în memoria fostului lor preşedinte, la Palatul Elysée, ori la Primăria Parisului, precum şi în alte oraşe.

Fostul preşedinte francez, Jacques Chirac, care a condus Franţa din 1995 până în 2007, a decedat ieri, la vârsta de 86 de ani.

Chirac, al doilea cel mai longeviv preşedinte al Franţei, a dominat politica franceză timp de câteva decenii.

Funeraliile naţionale vor avea loc luni, când a fost decretată zi de doliu naţional, iar slujba religioasă de înmormântare va avea loc la Catedrala Saint-Sulpice din Paris.

Sursa – rador.ro

Cele mai citite

Related Articles