Incendiu la o gospodărie din Obreja. Un bărbat a decedat!

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit de urgență astăzi, 21.09.2019, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Obreja. Ajunse la fața locului, echipajele au constatat că incendiul se manifesta violent la două anexe ale gospodăriei. S-a intervenit imediat pentru împiedicarea propagării incendiului și stingere.

Din nefericire, pe timpul efectuării misiunii de recunoaștere, în una din cele două anexe, s-a găsit o persoană de sex masculin, decedată. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că incendiul a fost cel mai probabil cauzat de un foc aprins pentru arderea resturilor vegetale din curtea gospodăriei, care s-a extins la cele două anexe.

ISU Semenic trage un nou semnal de alarmă privind pericolul pe care îl poate prezenta practica utilizării focului deschis pentru igienizarea curților și terenurilor. Acest obicei a fost de multe ori cauza producerii unor pagube substanțiale și uneori, a condus la rănirea sau chiar decesul unor persoane.

Reamintim cetățenilor că arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a miriştilor se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc deschis, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă. Emiterea permisului de lucru cu foc deschis se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

          Pe timpul lucrului cu focul deschis trebuie respectate următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:

1. Aceste activităţi nu vor fi efectuate pe timp de vânt, în perioadă de caniculă şi secetă sau la lăsarea întunericului; 

2. Supravegherea în permanenţă a focului până la stingerea completă a acestuia;

3. După arderea completă, resturile vor fi stropite cu apă pentru a împiedica reaprinderea focului sub acţiunea curenţilor de aer sau împrăştierea resturilor aprinse;

4. Asigurarea în apropiere a unui recipient cu apă, a unor unelte (lopeţi, mături, etc.) şi a unui mijloc de comunicare (telefon) pentru cazul în care focul scapă de sub control;

5. Arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu asigurarea  măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;

6. Arderea resturilor se va face la o distanţă de minimum 10 m faţă de materialele combustibile (construcţii, depozite, garduri din lemn etc.) şi la 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie, gaze şi lichide combustibile. 

De același autor

Related Articles