Caransebeş: poliţişti locali surprinşi ”la datorie”

330

Primarul municipiul Caransebeş, Felix Borcean a hotărât să facă o vizită neanunţată la sediul Poliţiei Locale. Descoperirea? Din cinci polițiști aflați de serviciu sâmbătă noaptea, patru dormeau.

Conform edilului, surpriza nu a fost prea mare pentru că de fapt i-a urmărit timp de o săptămână prin intermediul unei aplicații telefonice, dar s-a gândit să verifice la fața locului.

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean

Patru dormeau, unul singur, săracul, era plecat cu maşina, singur, fără partener, că partenerul trebuia să doarmă puţin, să se odihnească. Sâmbătă la 1 noaptea, când oraşul este foarte agitat, sunt nunţi, discoteci, băieţii se relaxau, unul în maşina Poli?iei Locale, unul în birou şi doi în maşinile proprii. Stăteau la pândă, i-am prins ca din oală”, a declarat Borcean.

Edilul a promis măsuri drastice, pe care i le-a înaintat şefului Poliţiei Locale.

Fie le tai norma de hrană la toţi, fie pleacă cei pe care i-am prins. Pentru că nu doar ei sunt vinovaţi, practica asta e de când lumea, dar acum băieţii au salarii, au normă de hrană care nu este mică, 1000 de lei. Le-am spuş vă dau norma de hrană, dar vreau acţiune. Şi eu am Parcul Dragalina tot distrus”.

sursa foto arhiva