Motto: „Binecuvântarea generaţiilor viitoare va fi răsplata noastră nepieritoare”. Regele Ferdinand
Dacă ar fi să spunem Mari Români, cu siguranță nu constituie după faptele sale o greșeală, dacă îl consemnăm în această categorie pe Regele Ferdinand Întregitorul, care a văzut lumina zilei acum 154 de ani, pe 24 august 1865 în Sigmaringen, cu numele la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, fiind al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antonia, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.
Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei în Germania. În anul 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. A urmat apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.
Educația sa a fost una destul de spartană, în ciuda originii sale princiare. Vasile D. Păun, profesorul său de limba română pe perioada studiilor în Germania, o prezenta astfel:
„Nu înconjurat de dascăli aduși acasă, ca doctorii la patul unui slăbănog, ci trimis la gimnasiul public, ca și Împăratul de acum al Germaniei, ca și Regele nostru, nu în trăsură, ci fie cât de rea vremea, pe jos, fără mănuși iarna și fără umbrelă de soare vara; supus acasă la disciplină militară; sculat la șase dimineața, băgat într-o baie rece, la aceeași temperatură în tot timpul; hrănit, negreșit mai bine decât un spartan dar îndestul de frugal; dus la biserică în toate duminicile; ținut departe de toate petrecerile cari i-ar fi umplut mintea de vedenii deșarte și inima de doruri sterpe; obișnuit a dispune de sume foarte neînsemnate de bani, dați lunar, cheltuiți cu rost, pe lucruri trebuincioase, și justificați până la cel din urmă pfennig; priveghiat, apoi, de ochii neîndurați a doi pedagogi, unul civil și celălalt militar, departe, departe de sânul familiei, pe care nu-i era dat s-o vadă decât la Sigmaringen, de trei ori pe an: la Crăciun, la Paști, și în vacanțele de vară; deprins, în sfârșit, a auzi repetându-i-se des cuvintele de aur ale A. Sale Regale, Principele Carol-Anton: « Nu-i destul că v-ați născut principi ci trebuie să munciți ca să dovediți că meritați titlul vostru », scrie Prof. Vasile D. Păun, despre Principele Ferdinad de Hohenzollern
Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acel moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, fiind înaintat până la gradul de general de corp de armată.
Curând după venirea sa în țară, tânărul principe a creat serioase probleme familiei domnitoare, deoarece vroia să se căsătorească cu Elena Văcărescu, domnişoara de onoare a reginei Elisabeta. Acest act nu era îngădui de Statulul Casei Regale, care stabilea-implicit, nu explicit-obligația membrilor acesteia de a se căsători cu persoane aparținând unor familii domnitoare din alte state. Cerința fusese impusă în scopul de a se împiedica aservirea monarhiei unei familii româneşti şi a evita disputele interne pe această temă. Regina Elisabeta a încurajat idila dintre cei doi, dar în fața opoziției Consiliului de Miniştri şi a oamenilor politici în general, Carol I i-a cerut lui Ferdinand să aleagă între Elena Văcărescu şi tron. Elena Văcărescu a luat calea exilului spre Paris, renunțând să mai vină vreodată în România, Ferdinand retras la Sigmaringen, amenința cu sinuciderea, dar, în scurt timp, rațiunea de stat a învins sentimentele, fie ele oricât de sincere şi curate. Ferdinand s-a căsătorit cu Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Cei doi s-au logodit imediat după cea de-a doua întâlnire pusă la cale de părinți când, după cum nota Regina Maria în „Povestea vieții mele”, „aproape nu ne cunoşteam”.
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusie.
Interesele României mai presus de cele personale
Din punct de vedere al sacrificiilor personale pentru interesele generale ale statului, Ferdinand a avut de suferit. El a fost nevoit să renunțe la căsătoria cu Elena Văcărescu şi să-şi boteze copiii potrivit religiei ortodoxe. Acest fapt i-a atras excomunicarea de către Papă, precum şi interzicerea sfintei împărtăşanii. Pentru Ferdinand, un catolic convins, aceasta a fost o mare lovitură, pe care a resimțit-o până în preajma morții sale. În Consiliul de Coroană din 1916, regele Ferdinand s-a pronunțat pentru intrarea României în război alături de Antanta, împotriva Germaniei, țara sa de origine. A făcut-o cu durere în suflet, dar cu conştiința că-şi îndeplinea datoria față de poporul în fruntea căruia se afla.
Ferdinand a devenit Rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzollern de către împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat drept Rege al României Mari.
În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.
Om de o vastă cultură, poliglot şi botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat românilor, sub cârmuirea sa înregistrandu-se cea mai înfloritoare perioada a statului românesc modern. Cititor pasionat şi înzestrat cu o foarte bună memorie, principele Ferdinand şi-a multiplicat cunoştințele de literatură, artă, muzică, chimie, şi-a insuşit limbile vechi (greaca, latina), precum şi cele moderne (engleza, rusa, franceza). Dar pasiunea vieții sale era botanica, ajungând să cunoască numele tuturor plantelor din diferite regiuni ale țării noastre, atât numele latin, cât şi cel în limba vulgară.
Principele Ferdinand era un tânăr înalt de statură, zvelt, blond, cu fruntea lată, ochii albaştri-verzui, nasul coroiat, mustață stufoasă, urechi foarte mari în formă de pâlnie, de care era destul de complexat. In acest fel se explică şi de ce majoritatea fotografiilor sunt făcute din profil.
În anul 1925 a izbucnit criza dinastică, provocată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl numească drept principe moștenitor pe fiul acestuia, Mihai, care avea să succeadă la tron.
Ferdinand
I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost cel de-al doilea Rege al României, din 10
octombrie 1914 până la moartea sa.
Regele
Ferdinand I este unul dintre cele mai importante capete încoronate care au stat
pe tronul regatului României. Personalitatea sa este strâns legată de momentul
Marii Uniri precum şi de definitivarea acelei Românii Mari la care visăm cu
toții şi de care ne aducem aminte cu emoție. Om de o vastă cultură, poliglot şi
botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat românilor, sub
cârmuirea sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc
modern.
Regele Ferdinand a emis la 28 octombrie 1926 Decretul regal nr. 245 prin care se aproba statutul şi prospectul de emisiune a Societăţii de Difuziune Radio Telefonică din România.
În octombrie 1926, Regele Ferdinand I a contribuit esenţial la înfiinţarea radioului public din ţara noastră, prin exprimarea, la Castelul Peleş, a acordului scris pentru înfiinţarea Societăţii de Difuziune Radio Telefonică din România, la doar şase ani distanţă de primele posturi care au emis din Marea Britanie şi din Franţa. Primul semnal în eter al radioului avea să fie lansat la 1 noiembrie 1928.
Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, la doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani extraordinari pentru istoria României. Ferdinand a murit în urma unui cancer de colon. În timpul scurtei sale domnii, Romania a atins un nivel de dezvolare unic până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită “Grânarul Europei”. Se dezvoltă comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice şi stabile din întreaga lume. Totul s-a întâmplat sub conducerea unui rege care, între problemele personale şi războaiele care au răvăşit țara, a găsit totuşi timp să se dedice şi ştiinței şi cunoaşterii, fiind preşedinte şi protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veşnice.
A fost singurul monarh care a avut fericirea să domnească peste o țară mare, visată de predecesorii săi şi să se intituleze „regele tuturor românilor”
Realizări
Ferdinand I a fost „Intregitorul de țară”, sub sceptrul său realizându-se Marea Unire din 1918-cel mai important act din istoria poporului român. A devenit primul rege al tuturor românilor. A fost omul reformei agrare-„regele țăranilor”-al celei electorale şi al acțiunilor vizând consolidarea statului național unitar român. Dintr-o țară mică, România a ajuns un stat de mărime medie în Europa. In cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile(cultural, politic, economic), un dinamism cu adevărat remarcabil, care a demonstrat în mod grăitor vocația constructivă şi inteligența poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat.
Ferdinand I a fost „Întregitorul de țară”, un Mare Român sub al cărui sceptru s-a realizat Marea Unire din 1918-cel mai important act din istoria poporului român.
Regele Ferdinand își doarme somnul de veci la Mănăstirea Curtea de Arges alături de ceilalți membri ai Casei Regale!
Regelui Ferdinand „Întregitorul” îi succeda în poziția de Cap al Statului nepotul său, Principele Mihai , în vârstă de cinci ani și opt luni, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I, dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență.
Anca Bica Bălălău
Sursa-Historia
