Sitcomul ‘Friends’ (Prietenii tăi), unul dintre serialele cele mai populare din istoria televiziunii, va sărbători 25 de ani de la lansare, cu proiecţia în sălile de cinema a 12 dintre episoadele sale cele mai reprezentative, relatează marţi EFE.

Compania audiovizuală Fathom Events, care a organizat o petrecere în onoarea ‘Friends’, a informat marţi într-un comunicat că aceste episoade vor putea fi văzute în peste o mie de cinematografe din SUA, în trei zile diferite (23 şi 28 septembrie şi 2 octombrie) în care vor fi proiectate câte patru episoade.

„Suntem entuziasmaţi să sărbătorim a 25-a aniversare a ‘Friends’, un serial de televiziune care continuă să aibă un impact cultural şi să atragă fani din diferite generaţii”, a declarat consilierul delegat al Fathom Events, Ray Nutt.

„Fanii vor avea oportunitatea să se reunească şi să-şi amintească câteva dintre scenele cele mai hilare şi emoţionante ale acestei aclamate comedii, de data aceasta în sălile de cinema”, a precizat el.

‘Friends’, care s-a lansat la 22 septembrie 1994, s-a încheiat în 2004 după zece sezoane şi 236 episoade de succes şi i-a avut ca protagonişti pe Jennifer Aniston, Courtney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry şi David Schwimmer.

Dar sitcomul a rămas un fenomen incontestabil şi continuă să atragă fani din întreaga lume, care sunt încă dispuşi să urmărească, pe platformele digitale, aventurile personajelor Rachel, Monica, Phoebe, Joey, Chandler şi Ross.