Muzică pentru toate gusturile de Zilele oraşului Moldova Nouă, ce vor avea loc în perioada 15-17 august.

Evenimentul, organizat de Casa de Cultură, Primăria şi Consiliul Local va aduce în Clisura Dunării, nume precum Antonia şi Nicoleta Nucă. Pe scena de pe faleză vor mai urca interpreţii de muzică populară – Mariana Boţoacă, Diana Selagea, Bebe Marinescu, dar şi sârbul Milan Topalovic Topalko. În 18 august se va desfăşura şi un Festival Internaţional Folcloric, spune viceprimarul oraşului Adrian Moiseş.

Joi, între orele 08:30 — 14:00 va avea loc slujba de târnosire a Bisericii Ortodoxe din Moldova Nouă, care poartă Hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”. Slujba va fi oficiată de  PS Lucian, Episcopul Caransebeşului şi PS Siluan, Episcopul Ortodox al românilor din Ungaria şi Locţiitor al Episcopiei Dacia Felix, alături de un mare sobor de preoţi.

Pentru că pe 15 august este şi Ziua Marinei, la ora 19.00 va avea loc şi parada navelor pe Fluviul Dunarea.

Programul detaliat:

JOI, 15 august, începând cu ora 19:00:

• Mariana Boțoacă și formația

VINERI, 16 august, începând cu ora 19:00:

• Diana Selagea, Răzvan Timiș și formația

• Bebe Marinescu

• Milan Topalović Topalko

SÂMBĂTĂ, 17 august, începând cu ora 19:00:

• Trupa „Energy” a Casei de Cultură Moldova Nouă

• Rapp’Aga

• Patza

• Noaptea Târziu

• Nicoleta Nucă

• Mark Stam

• Antonia

DUMINICĂ, 18 august, începând cu ora 19:00, va avea loc un Festival Internațional Folcloric.

Ascultaţi un interviu realizat cu viceprimarul Adrian Moiseş, despre ediţia din acest an a Zilelor oraşului Moldova Nouă: