O femeie de 63 de ani din Lupeni a pus pe jar poliţiştii din două judeţe. Fiica femeii a anunţat autorităţile că aceasta nu mai răspunde la telefon, iar poliţiştii hunedoreni nu au găsit-o la domiciu. Au fost efectuate o serie de verificări la unitățile spitalicești din zona Văii Jiului, la Autogară şi în rândul taximetriștilor. În cele din urmă, femeia a fost identificată în comuna Târnova, din Caraș Severin, la locuința unui bărbat, afirmă purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisar Bogdan Niţu.

„În data de 06.08.2019, în jurul orei 11:30, Poliția Municipiului Lupeni a  fost sesizată prin Serviciului Național Unic Apeluri de Urgență 112 de către o persoană din municipiul Alba-Iulia, care a reclamat faptul că a apelat-o telefonic în repetate rânduri pe mama sa, o femeie în vârstă de 63 de ani, care domiciliază în municipiul Lupeni, iar aceasta nu i-a răspuns la telefon. Apelantul a mai precizat că femeia suferă de mai multe afecțiuni medicale și a solicitat efectuarea de verificări la domiciliul acesteia, fiind îngrijorat cu privire la starea acesteia. În urma sesizării, în cel mai scurt timp la adresa indicată s-a deplasat un echipaj de poliție și unul de pompieri, însă femeia nu a fost găsită în locuința sa. Polițiștii au identificat o vecină a femeii, care le-a declarat  că aceasta i-a lăsat cheia de la apartament,  în data de 31.07.2019, pentru a avea grijă de locuința sa, şi i-a spus că pleacă la o „cunoștință” din municipiul Reșița, fără a putea oferi alte amănunte. Polițiștii au efectuat o serie de verificări la unitățile spitalicești din zona Văii Jiului, la Autogara Normandia, precum şi în rândul taximetriștilor. În urma activităților desfășurate, femeia a fost identificată în comuna Târnova, județul Caraș-Severin, la locuința unui bărbat despre care a declarat l-a cunoscut în urmă cu aproximativ două săptămâni pe o rețea de socializare (și cu care urmează să se căsătorească)”.