Radio România Reşiţa, parte a Societăţii Române de Radiodifuziune împlineste 23 de ani de la primul semnal emis în eter, 23 de ani de când emite neîntrerupt cu şi pentru oameni.

Povestea a ceea ce este astăzi un post cu notorietate, în topul preferinţelor ascultătorilor din vestul ţării, începe în toamna anului 1995, la iniţiativa unor tineri entuziaşti şi a omului de radio – Doru Dinu Glăvan. A urmat o perioadă de muncă şi emoţii până când s-a auzit în eter prima voce, în luna iunie a anului 1996 şi radioul a fost statuat ca post public local. Acela a fost punctul de plecare pentru a ceea ce avea să devină “Sunetul Banatului Montan”. Pe atunci frecvenţa era 102,5 MHz, după care în decembrie 2000 a fost schimbată în 105,6 MHz. La începutul anului 2004 Societatea Română de Radiodifuziune a hotărât acordarea titlului de post public regional.

Radio România Reşiţa îşi deschide porţile la împlinirea a 23 de ani de la prima emisie. Ascultătorii care doresc să cunoască echipa sunt aşteptaţi în intervalul orar 10.00- 12.00 la sediul de pe strada Petru Maior nr. 71.

.

2 COMENTARII

Comments are closed.