Alertă veterinară în Vest: Peste 80 de porci sacrificaţi şi 140 de mistreţi împuşcaţi. DSVSA ia măsuri drastice!

În satul Sânpetru German, din comuna Secusigiu, judeţul Arad au fost confirmate focare de pestă porcină africană în 2 gospodării particulare aflate la marginea satului, către pădure, dar și la mistreții dintr-un fond de vânătoare. Peste 80 de porci din mai multe gospodării au fost uciși şi urmează să fie omorâți și aproximativ 140 de mistreți de pe un fond de vânătoare care aparține Direcției Silvice Arad. Localnicii au intrat în panică și, de teamă să nu le fie luați porcii, au sacrificat sute de animale. Autoritățile sanitar-veterinare au început acum investigaţiile pentru a stabili cum s-au îmbolnăvit suinele şi au luat măsuri speciale, de dezinfectare a gospodăriilor şi a vecinătăţilor, iar poliția a instituit filtre, atât în localitate, cât şi pe raza întregului judeţ, pentru a se asigura că în zonă nu se transportă sau comercializează porci până la clarificarea situației.

Directorul DSVSA Arad, Viorel Agud, a transmis pentru Radio Reşiţa că exemplarele răpuse de boală, dar şi cele ucise pentru stoparea extinderii virusului sunt crotaliate şi înregistrate în registrul unic, iar conform legii, proprietarii acestora vor fi despăgubiţi. În plus, animalele omorâte au fost îngropate, aşa cum cere legislaţia, pe raza localităţii într-o groapă pusă la dispoziţie de primăria comunei Secusigiu, sub stricta supraveghere a inspectorilor sanitar-veterinari. Viorel Agud nu poate spune cum s-au infectat porcii din gospodării sau dacă focarele au fost stinse, dar în colaborare cu Direcţia silvică Arad, pe lângă mistreţi vor fi împuşcate şi alte animale mici şi păsări, posibili vectori de transmitere ai bolii.

Viorel Agud – directorul DSVSA Arad

Potrivit directorului DSVSA Arad, au fost luate toate măsurile care se impun în astfel de cazuri, ca virusul să nu se extindă, dar în stare de alertă sunt şi judeţele învecinate: Timişul, Bihorul, Hunedoara şi Caraş-Severin.

Medicul veterinar Dorin Imbrea – directorul DSVSA Caraş-Severin a declarat pentru Radio Reşiţa că, este interzisă creşterea porcilor la cantoanele silvice şi la stânele aflate în apropierea pădurilor, hrănirea suinelor din gospodării şi ferme cu masă vegetală recoltată din zonele de focar şi cu cojile de lubeniţă şi pepeni de la comercianţii din pieţe veniţi din regiunile în care a fost confirmată pesta porcină africană. În plus, a mai spus Dorin Imbrea este interzisă mişcarea animalelor, mai ales a porcinelor, dintr-un judeţ într-altul, fără avizele sanitar-veterinare la zi.

Vom reveni cu informaţii!

Cele mai citite

Related Articles