La malul mării s-a deschis oficial, în această seară, cea de-a XI-a ediţie estivală a Târgului Gaudeamus Radio România. Turiștii și constănțenii sunt așteptați până pe 5 august, în Piațeta Perla, din stațiunea Mamaia, pentru a descoperi oferta celor 30 de participanți – edituri, agenţii de difuzare de carte, în limbile română și engleză, și de muzică.

Evenimentul se desfășoară sub semnul Anului Cărții în România și este organizat de Radio România – Echipa Gaudeamus si Radio România Constanţa, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Cel mai îndrăgit târg de carte, organizat de Radio România, aduce la standurile din cortul Gaudeamus cititori de toate vârstele, editori de carte și scriitori, în numeroase evenimente editoriale.

„Deja vorbim de o tradiție începută în anul 1994“

Târgul de carte Gaudeamus este o amplă acțiune de promovare a unui brand extrem de important, unul dintre cele mai importante branduri din media românească și anume Radio România. Deja vorbim de o tradiție începută în anul 1994. Am ajuns la ediția 114, din care 11 au fost aici, pe litoral. Aici veți găsi și o altă latură a noastră – Editura Casa Radio, de unde puteți achiziționa piese de teatru binecunoscute, din repertoriul Teatrului Radiofonic, și veți găsi, totodată, și un stand al Radio Constanța…“, a declarat Georgică Severin, președintele-director general al Societății Române de Radiodifuziune, la evenimentul de deschidere.

12. Deschiderea GAUDEAMUS Litoral 2019 - 01.08.2019 - Foto. Alexandru Dolea

Și, pentru că este vacanță, serile vor fi animate de spectacole  atractive, propuse de Radio Constanța.

„Au răspuns invitației noastre cu mare bunăvoință și cu eforturi mari, 11 ansambluri folclorice din patru județe. Vor veni oameni care iubesc cultura, folclorul, tradițiile românești din județul Constanța, Tulcea, Galați și Brăila și, timp de patru seri, regaluri muzicale de muzică populară, de dansuri populare, vor avea loc aici, pe scena din Piațeta Perla. Dacă și timpul va fi de partea noastră, sâmbătă vom avea și o seară a muzicii ușoare românești“, a declarat Daniel Sîrbu, managerul Radio Constanța.

15. Deschiderea GAUDEAMUS Litoral 2019 - 01.08.2019 - Foto. Alexandru Dolea

Președintele de onoare al ediției estivale este prof. univ. dr. Lăcrămioara Berechet, directorul Departamentului de Filologie română, limbi clasice și balcanice din cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța.

„Este pentru mine un prilej de mare bucurie, mai ales că sunt locuitor al acestui oraș de la malul mării, să constat că aici, în această urbe, există și interes pentru ceea ce am putea să numim economia creativă, care în timp generează cultura înaltă. Este, iarăși, un prilej deosebit pentru mine de a constata că în acest spațiu există gust pentru cultură și mult potențial, mai ales pentru difuzarea produselor culturale, care sper ca, în timp, să ajungă să construiască în această urbe și spații de performanță culturală, spații mult mai funcționale, sub acest aspect“, a declarat prof. univ. dr. Lăcrămioara Berechet.

Spectacol folcloric, în prima zi a evenimentului

În această seară, evenimentul a fost deschis de Fanfara Militară a Forțelor Navale. De asemenea, turiștii și constănțenii prezenți în Piațeta Perla s-au bucurat de un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric „Doina Casimcei” și Ansamblul Folcloric „Brâncovenii” Galați.

Târgul este deschis zilnic, între orele 15:00 şi 23:00, iar intrarea este liberă.

Atmosfera estivală, formatul special, adaptat programului specific celor care își petrec concediul la malul mării și oferta accesibilă și variată a participanților la această ediție, axată în primul rând pe cartea de vacanță și pentru copii, fac din Târgul Gaudeamus una dintre cele mai atractive destinații ale litoralului, în aceste zile.

Cu Radio România, cartea nu intră niciodată în vacanță!

Sponsorii ediției sunt  Jerry’s Pizza, IndEco Grup, InfoTouch Systems, Emex, Regional Air Services – Aeroport Tuzla, Circul Americano Vargas, Eforie Aqua Park, CEWE, Rotary Club Cetatea Tomis Constanța, Asociatia Oportunități de Afaceri pentru Femei – Constanța, Clima Service și Spring Harghita

Parteneri ai evenimentului sunt RATC, Ansamblul Profesionist Baladele Deltei Tulcea, Asociația Culturală Belle Arti, Asociația STRATONIS Tuzla, Centrul Cultural ION CREANGĂ Tuzla, Fanfara Militară a Forțelor Navale, Fanfara Muzica Apelor a Companiei RAJA Constanța, iar partener media – Agenția de Presă Rador.

Redactor: Alina Enache / Fotografii: Alexandru Dolea