Codul penal şi de procedură penală sunt neconstituţionale şi se întorc în Parlament

57

Modificările aduse Codurilor penal şi de procedură penală sunt neconstituţionale în ansamblul lor, a decis luni Curtea Constituţională.

Proiectele vor fi trimise în parlament pentru a fi puse în acord cu deciziile Curţii. Judecătorii consideră că Parlamentul nu şi-a exercitat obligaţia de a corela modificările aduse codurilor cu deciziile pronunţate anterior de CCR. Modificările codurilor penale au fost contestate la Curtea Constituţională de preşedintele Klaus Iohannis şi de USR şi PNL.

Curtea a amânat de şapte ori luarea unei decizii în acest caz, până la pronunţarea de luni.

sursa RRA

foto Agerpres