Primăria Reșița și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat astăzi, 24 iulie 2019, contractul de finanțare pentru un nou proiect de reabilitare termică – „Creșterea eficienței energetice pentru blocurile de locuințe – Centru Reșița, Etapa 3, Componenta Bloc 36, P-ța 1 Decembrie 1918”.

Este cel de-al patrulea proiect de eficientizare energetică destinat zonei rezidențiale contractat de Primăria Reșița în cadrul Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020.

Cele patru proiecte totalizează un număr de nouă blocuri, cu 480 de apartamente, investiții în valoare totală de 12.499.204,38 lei (2.624.615,07 euro), cu o valoare a finanțării nerambursabile de 6.864.773,46 lei (1.441.482,78 euro).

Prin noul proiect contractat sunt prevăzute: izolarea termică a fațadei imobilului din Piața 1 Decembrie 1918 – partea vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a fațadei – partea opacă, inclusiv termo-hidroizolarea terasei, termoizolarea planșeului peste ultimul nivel, închiderea balcoanelor și/ sau a logiilor cu tâmplarie termoizolantă, reabilitarea termică a planșeului peste subsol.

Un număr de 36 de apartamente vor beneficia de un consum mai mic de energie în urma implementării proiectului – se estimează o scădere a consumului specific de energie primară (din surse neregenerabile) pentru încălzire de la 240,06 kwh/m2/an la 79,62 kwh/m2/an, vor fi reduse emisiile de CO2 și va fi îmbunătățit aspectul urbanistic al municipiului.

Semnatarii contractului au fost Ioan POPA, primarul municipiului Reșița și Sorin MAXIM, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest. Valoarea totală a proiectului este de 1.108.501,62 lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 626.183,46 lei. Perioada de implementare este de 7 luni.