Farmaciile, necesitate în mediul rural din Caraş-Severin!

Numărul farmaciilor deschise în mediul rural din Caraş-Severin este în creştere. Există totuşi un paradox, fie sunt localităţi care au prea multe farmacii, fie nu au nici măcar una.

În judeţul Caraş-Severin la ora actuală există comune care au de exmplu 3 farmacii iar localităţi care nu au nici măcar una deşi primăriile au făcut nenumărate demersuri  în această privinţă, atrage atenţia preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Caraş-Severin, Pavel Roşca.

“În mediul rural în localităţile cu o populaţie numeroasă, deja există farmacii, chiar mai multe decât ar trebui şi lucrurile au devenit periculoase în zone precum Bozovici, Teregova unde sunt câte 3 farmacii. Practic aici nu se mai pot deschide farmacii pentru că deja există, cine mai deschide o farmacie acolo, nu are cum să supravieţuiască, vorbim de comerţ totuşi…iar în satele mici nu se deschid farmacii pentru că populaţia migrează spre oraşele din apropiere şi nu e rentabil să deschizi o farmacie într-o astfel de localitate, chiar dacă e necesară, susţine preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Caraş-Severin”, Pavel Roşca.

De exemplu, comuna Zorlenţu Mare are oficină care este deschisă cel puţin două ore zilnic. Acest punct farmaceutic este estenţial pentru cetăţeni susţine primarul Martin Cornea. Şi în Soceni a functionat pentru putin timp o farmacie dar la un moment dat a fost închisă. Primarul Ioan Rusu spera ca acesta sa fie redeschisă.

În judeţul Caraş-Severin la ora actuală sunt 32 oficine şi 20 de farmacii în mediul rural. Pentru ca o farmacie să funcţioneze, trebuie să aibă măcar un farmacist.

Cele mai citite

Related Articles