[VIDEO-AUDIO] Regretatul nostru coleg Gelu Ghera, omagiat în satul natal, Slatina Timiş. Pasionații de fotbal se întâlnesc la Cupa ”Gelu Ghera”

756

Localitatea Slatina Timiş găzduiește în această perioadă o nouă ediţie a Cupei ”Gelu Ghera la minifotbal”, campionat ce poartă numele, fostului nostru coleg de la Radio Reşiţa, cunoscutul jurnalist sportiv.

Despre cea de-a 8-a ediţie a Cupei ”Gelu Ghera” la minifotbal are detalii principalul organizator, Adrian Neagu, președintele Asociației Sportivă 2017 Slatina Timiș:

S-au înscris 8 echipe, două din Slatina Timiș și câte una din: Ilova, Armeniș, Teregova, Petroșnița, Oțelu Roșu și Reșița. Au fost împărțite în două grupe și vor juca fiecare cu fiecare. Meciurile au loc pe terenul sintetic din curtea Școlii din Slatina Timiș. Locuitorii nu l-au uitat pe cel care a fost Gelu Ghera și au sosit în număr mare la arena sportivă, peste 200 de spectatori, a spus profesorul de sport din Slatina Timiș, Adrian Neagu.

Rezultatele din prima etapă sunt:

A.C.S 2017 Slatina – Timiș – Armenis 5-2 
Teregova – No Name Reșița 5-4
Petrosnita – Otelu Roșu 5-6 și
Rumani – Ilova 2-5 .

Cea de a doua etapă a Cupei In Memoriam ”Gelu Ghera” va avea loc la finalul acestei săptămâni pe terenul de sport de la Școala Gimnazială din Slatina Timiș.

Competiția se va încheia cu finalele în data de 15 august și este organizată de Asociația Sportivă 2017 Slatina Timiș, împreună cu Primăria Slatina Timiș și Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin.

SURSA FOTO: Adrian Neagu