Încă o victorie pentru CSM Reșița în meciurile amicale

838

Echipa de fotbal din Liga a II-a CSM Reșița a continuat seria jocurilor amicale cu încă o victorie. Miercuri,17 iulie reșițenii au dispus în deplasare de Ripensia UVT Timișoara cu 1-0, prin golul marcat de Daniel Ene.

Antrenorul principal al reșițenilor, Leotin Doană este mulțumit de evoluția jucătorilor săi și de cum s-au integrat în lot cei nou veniți în Valea Domanului:

 „Au fost două meciuri încheiate cu rezultate pozitive pentru noi și sunt foarte mulțumit de evoluția jucătorilor pentru perioada aceasta. Noi am fost într-un cantonament de pregătire fizică pe Muntele Semenic și ne-am pregătit doar din punct de vedere fizic. Lotul cuprinde la ora actuală 26 de jucători, dar după meciul de sâmbătă de la ASU Politehnica Timișoara ne vom decide asupra celor 24 care vor rămâne în continuare. Sunt mulțumit de toți cei care au venit în lot și sper să se integreze cât mai bine pentru că în două săptămâni începe campionatul. Ne dorim o victorie în meciul cu Universitatea Cluj, pentru a începe cu dreptul această ediție. Îi rog pe reșițeni să vină în număr cât mai mare să ne susțină și sper, prin jocul nostru, să nu-i dezamăgim, a afirmat principalul Leo Doană.

Ediția 2019-2020 a Ligii a II-a va începe în data de 3 august, atunci când CSM Reșița va întâlni acasă pe Universitatea Cluj.

sursa foto: CSM Reșița