Un eveniment gastronomic deosebit, menit să aducă turiştii în inima satelor, aproape de localnici şi obiceiurile tradiţionale se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână, duminică 7 iulie, comuna Văliug, județul Caraș-Severin. 

Cu ocazia Cupei Naționale de Enduro ( CNE ) ce se va desfășura weekend-ul aceste în Munții Semenic, gazdele, Ponton Casa Baraj, au hotărât să readucă în lumină bucatele șvăbești. Dacă ești nou în zonă, iar cuvântul șvab nu înseamnă prea mult pentru tine, iți spunem noi că e vorba de o minoritate germană care și-a pus puternic amprenta pe cultura bănățenilor de aici.

Participarea la brunch costă 100 de lei de persoană și include bucatele și licorile locale, tururi ghidate pe mountain bike și degustare de bere.

Asociația Bike Attack din Reșița, organizatoarea CNE, și-a propus să creeze o bere artizanală, dedicată cicliștilor din Carpați, încât la final de sezon „La Vale” să fie cea mai bună bere după dat. Țelul principal este ca această bere să sprijine tineri bicicliști talentați.

Evenimentul fenomen „Transylvanian Brunch”, cu o istorie de peste 12 ani, s-a extins anul trecut în Muntenia și Oltenia, iar în acest sezon și în Banat. Peste 10 organizații și autorități locale din regiune lucrează cot la cot pentru a dezvolta infrastructura și evenimentele ecoturistice care să crească popularitatea Banatului ca destinație predilectă pentru călători iubitori de experiențe rurale și în natură.