Conform calendarului de desfășurare a examenului național de Bacalaureat, sesiunea 2019, astăzi, 1 iulie, elevii au susținut prima probă scrisă, la limba și literatura română.

Elevii de la profilul real au avut de ales între un text din George Bacovia sau Lucian Blaga, iar cei de la uman între Tudor Arghezi sau Ion Barbu.

În județul Caraș-Severin au fost înscriși 1623 de elevi, iar 92 au ales să nu se prezinte la examenul maturității. Un candidat a fost eliminat în timpul examenului. Următoarea probă va fi cea la limba și literatura maternă, care va avea loc mâine, 2 iulie. Miercuri, 3 iulie, este programată proba obligatorie a profilului, iar joi, 4 iulie cea la alegere. Primele rezultate vor fi afișate în 8 iulie, până la ora 12:00.