A patra etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop (CNVCD), Cupa Reșița

753

Vreme superba pe traseul de pe Valea Domanului, unde etapa a IV a Campionatului Național de Viteză în Coastă se afla în plina desfășurare.

Pilotul Constantin Stratnic pe Dacia a fost nevoit sa abandoneze după o ieșire violentă în decor în manșa a doua de recunoașteri, în urma căreia mașina de curse a fost grav avariată.

După primele trei manșe pe primele poziții în clasamentul general se afla Andrei Dumitrescu pe Tatuus, bulgarul Stoev, Emil Nestor pe Radical și reșițeanul Lucien Hora pe Lola F 3000. Urmează urcările cronometrate.

Viteza în coastă reprezintă una dintre cele mai accesibile forme de motorsporţ fiind totodată și una dintre cele mai vechi discipline sportive automobilistice atestate în România. Într-o cursă de viteză în coastă fiecare concurent urmărește să obțină cel mai scurt timp (de unde termenul de viteză) pe un traseu de asfalt cu diferență de nivel parcurs în urcare (de aici și denumirea de „coastă”). Startul se dă individual, la interval de 30 de secunde sau 1 minuţ fiecare concurent fiind singur pe traseu. Spre deosebire de raliuri, cursele de viteză în coastă necesită doar prezența pilotului, printre automobilele prezente la start regăsindu-se și monoposturi.

Conform regulamentului Federației Române de Automobilism Sportiv, un traseu poate fi omologat pentru o etapă de Campionat Național de Viteză în Coastă, dacă are minim 3 km lungime iar asfaltul este de bună calitate. Pe traseu sunt amplasate posturi ale comisarilor de traseu, iar cronometrarea se face cu un sistem de fotocelule.