Autoturisme în valoare totală de 11.500 de euro,confiscate de poliţiştii de frontieră

861

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Naidăș – județul Caraș- Severin și din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Foeni – județul Timiș au depistaţ la controlul de frontieră, doi cetățeni români care conduceau două autoturisme, semnalate ca fiind căutate de autoritățile din Marea Britanie, respectiv Italia.

În data de 25.06.2019, ora 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş, judetul Caraş – Severin, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control la frontieră, cetățeanul român, L.R., în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism marca Nissan.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie. Bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul de la o persoană necunoscută, contra sumei de 7000 euro, necunoscând faptul că acesta este căutat în străinătate.

Câteva ore mai târziu, la ora 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni judetul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control la frontieră, o persoană de sex masculin, P.B., în vârstă de 33 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare din luna aprilie 2019, alertă introdusă de autoritățile din Italia. Bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul din Timișoara, plătind suma de 4500 euro, necunoscând faptul că acesta este căutat în străinătate.”

Autoturismele în valoare totală de aproximativ 11.500 de euro au fost indisponibilizate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăş, respectiv la sediul Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie luate măsurile legale. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

sursa foto Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara