Guvernul a reglementat activitatea de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor de ridesharing

11

Documentul stabileşte, de asemenea, modalitatea de fiscalizare a veniturilor obţinute în urma acestor activităţi de toate părţile implicate, dar şi obligaţiile conducătorilor auto.

În două luni de zile, şi cu procedura de transparenţă, s-au făcut subcomisii, s-a luat articol cu articol, s-a discutat cu partenerii sociali fiecare articol în parte, după care s-a cerut şi o dezbatere publică tocmai pentru a nu exista niciun fel de dubiu că acest proiect ar produce prejudicii de o parte sau de alta. Acum, concurenţa este liberă. Românii vor alege exact cu cine vor să meargă, a declarat Răzvan Cuc, ministrul transporturilor.

Referitor la nemulţumirile taximetriştilor, care arătau, recenţ că ei practică un tarif fix, iar Uber şi Clever nu, ministrul de resort a subliniat că autorităţile nu au impus niciun fel de restricţie pe preţuri, iar piaţa va selecta.