Examenul de bacalaureat continuă astăzi şi mâine cu proba de competențe digitale, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației.

Proba se desfășoară în laboratoarele de informatică ale liceelor și durează 90 de minute. În acest timp elevii trebuie să rezolve cerinţele menţionate pe cele două fişe de examen pe care le primesc.

La fel ca toate probele de competențe, cea de competenţe digitale este obligatorie şi e menţionată şi atunci când sunt publicate rezultatele la Bac 2019.

Metodologia de examen prevede că rezultatele obținute nu influenţează media generală la Bacalaureat, care e calculată doar din notele de la probele scrise. Fără participarea la probele orale, absolvenţii de liceu nu pot promova bacalaureatul.

Bacalaureatul va continua cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională în zilele de 12 şi 13 iunie.

Probele scrise ale examenului de Bac de anul acesta se desfășoară între 1 iulie – 4 iulie, după cum urmează:

  • 1 iulie 2019 – Limba şi literatura română – proba Ea) proba scrisă
  • 2 iulie 2019 Limba şi literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
  • 3 iulie 2019 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă
  • 4 iulie 2019 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – proba scrisă

Afișarea primelor rezultate la examenul de Bac 2019 se va face în data de 8 iulie 2019, până în ora 12.00. Apoi, în intrevalul orar 12.00-16.00 se depun contestațiile. Afişarea rezultatelor finale la prima sesiune Bac 2019 se va face în perioada 13 iulie 2019.