Memoriu pentru introducerea programului preşcolar obligatoriu în limba română la Vârşeţ

Organizaţia civică de interes obştesc a românilor din Serbia “Românii Independenţi din Serbia” şi Alianţa asociaţiilor comunităţilor etnice ale românilor din Serbia “Uniunea Românilor din Serbia” au înaintat un memoriu pentru introducerea programului preşcolar obligatoriu (clasa zero) în limba română la Vârşeţ.

Cele două ONG-uri solicită primăriei municipalităţii Vârşeţ, Administraţiei şcolare din Zrenjanin şi Ministerului Învăţământului, Ştiinţei şi Dezvoltării Tehnologice de la Belgrad să găsească soluţii viabile pentru ca minoritatea naţională română din Vârșeț să poată învăţa în limba maternă într-una din cele nouă grădiniţe din Vârşeţ.

Educaţia în limbile minorităţilor naţionale este garantată prin Constituţia Republicii Serbia (art. 79.) – “Apartenenţii minorotăţii naţionale au dreptul la educaţie în limba maternă”, Legea cu privire la educaţia preşcolară (art. 5., punctul 2., art. 6. punctul 5. şi 6., art. 19., art.32., art.53.), Legea privind protecţia drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale (art. 13. şi 15.), Legea cu privire la manualele şi alte materiale didactice (art. 3. punctul 2., art. 9. punctul 3., art. 20. punctul 3. şi 4., art. 28. punctul 4.), precum şi Acordul între guvernul federal al R. Iugoslavia şi guvernul României de colaborare în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale “Monitorul oficial SMN – Acorduri internaţionale”, numărul 14/04. De asemenea, Legea Consiliilor Naţionale (Monitorul oficial – R.S, nr. 47/2018), art. 11. punctul 4. precizează că unitatea administraţiei locale, în condițiile scăderii numărului populației, sporul natural negativ şi emigraţia apartenenţilor minorităţilor naţionale, se impune elaborarea măsurilor de protecţie specială care să asigure drepturi suplimentare.

Tradiţia învăţământului în limba română la Vârşeţ are continuitate mai mult de trei secole, iar oraşul Vârşeţ este centrul cultural, spiritual, administrativ, politic şi economic din toate timpurile al românilor din Serbia. Limba română este una din cele şase limbi oficiale în Voivodina, iar în Vârşeţ este a doua limbă oficială, după limba sârbă. După ultimul recesământ al populaţiei din 2011, cea mai mare concentraţie a românilor din Serbia se găseşte chiar în Vârşeţ.

Consiliul Naţional Român, cele mai importante şi reprezentative organizaţii ale mediului asociativ românesc din Serbia (Românii Independenţi din Serbia, Societatea de Limba Română, Banatic-Art, Rapsodia Bănăţeană, Punctul de corespondenţă “Libertatea”, Comunitatea Românilor din Serbia, Fundaţia “Protopop Traian Oprea” şi altele), Episcopia “Dacia Felix” au sediul în Vârşeţ. Tot aici se găseşte oficiul consular al României. Oraşul Vârşeţ oferă un ciclu complet de educaţie cu predare în limba română: Învățământul primar, Şcoala Generală “Olga Petrov Radišić”, Liceul “Borislav Petrov Braca”, Şcoala de Studii Înalte de Specialitate pentru instruirea Educatorilor “Mihailo Palov” – Educator în învăţământul preşcolar (în limba română) şi Facultatea de Învăţători a Universităţii din Belgrad – secţia în limba română din Vârşeţ.

Prin urmare, în procesul educativ – instructiv cu predare în limba română la Vârşeţ de importanţă majoră este introducerea programului preşcolar obligator (clasa zero) în limba maternă (română). În acest context, s-ar păstra şi rotunji întregul ciclu şi proces educativ – instructiv în limba română, în oraşul de la poalele dealurilor – Vârşeţ, educatorilor cu limba de predare română oferă posibilitatea de a realiza practica pedagogică şi orele practice în limba română, iar viitorilor elevi români, care oricum încep şcolarizarea în limba maternă, în învățământul general, aceasta va facilita trecerea de la învățământul preșcolar la cel primar.

În baza revendicărilor scrise a șase părinţi pentru anul şcolar 2019/2020, care şi-au exprimat dorinţa ca odraslele lor cuprinse cu vârsta între 5,5 – 6 ani, cerem să le fie asigurat anul preşcolar pregătitor obligatoriu în limba română, într-una din cele nouă instituţii preşcolare din Vârşeţ, sau grup mixt în limba română. Pe această cale, solicităm administraţiei locale Vârşeţ, în calitate de fondator al instituţiilor preşcolare din oraş, Administraţiei şcolare din Zrenjanin şi Ministerului Educaţiei de la Belgrad cu care avem cooperare excelentă şi exemplară, o înţelegere a golului și circumstanței create și implicit repararea actualei situații care durează de câțiva ani. În baza legii şi bunei practici pe teritoriul municipiului Vârşeţ (la Voivodinţ şi Coștei există an pregătitor preşcolar şi grupe mixte în limba română), ceea ce este lăudabil, respectându-se astfel particularităţile și specificul, iar aplicarea măsurilor afirmative pentru introducerea programului preşcolar obligator (clasa zero) în limba română la Vârseţ, reprezintă o prioritate şi necesitate pentru etnicii români din Vârşeţ.

Cele mai citite

Related Articles