Pregătiri pentru vizita Papei Francisc în România

70

Papa Francisc este aşteptat peste două zile în România. Autorităţile au instituit în capitală un plan integrat de securitate de cel mai înalt grad, considerat ca fiind unul identic cu cel întâlnit la o vizită a preşedintelui SUA, transmite Radio România Actualităţi.

Pentru evitarea aglomerării traficului, toate şcolile şi grădiniţele vor fi închise vineri şi vor fi aplicate restricţii de circulaţie, mai ales în centrul oraşului, în jurul Catedralei Sfântul Iosif, unde Suveranul Pontif va oficia o slujbă, dar şi în Piaţa Revoluţiei, unde va avea loc un spectacol la care va asista şi Papa Francisc.

Pe lângă Bucureşti, vizita va cuprinde şi Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj.

Începând de sâmbătă, 1 iunie, ora 19:00 şi până în seara zilei de duminică, 2 iunie, ora 18:00, vor exista restricţii de circulaţie în zona centrală a Blajului şi pe traseul vizitei sanctităţii sale. În ziua vizitei, zona centrală a Blajului va fi o zonă pietonală, iar circulaţia spre Câmpia Libertăţii şi spre Piaţa 1848 se va face pe jos. Blajul va putea fi tranzitat cu maşina dintr-o parte în cealaltă pe traseele care vor fi clar stabilite de către Poliţia Română, care va asigura dirijarea şi fluidizarea circulaţiei. De asemenea, pelerinii care vor veni la Blaj în data de 2 iunie cu autocare, microbuze şi autoturisme personale sunt rugaţi să ajungă la Blaj până la ora 7:00, pentru a nu fi create blocaje.

La intrările în municipiul Blaj, se vor amenaja parcări speciale pentru pelerinii care vor sosi la Blaj din toată ţara. Accesul pelerinilor pe Câmpia Libertăţii se va face între orele 6:00 şi 10:00. Vor exista puncte de prim ajutor şi toalete ecologice pe câmpie.

Aproximativ 600 de voluntari vor fi prezenţi la faţa locului pe data de 2 iunie. Rolul lor este acela de a contribui la buna desfăşurare a vizitei Papei Francisc la Blaj.

Mai multe detalii despre vizita Papei Francisc în România se pot afla şi de pe site-ul oficial al evenimentului: www.papalabucuresti.ro

sura RRA

foto RRA