Șefii statelor și guvernelor UE și liderii PPE, precum și Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, Antonio Tajani și Angela Merkel, participă joi la Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, eveniment la care sunt așteptate decizii importante pentru viitorul UE.

Liderii PPE se vor reuni joi, de la ora 10:00, la Summitul Partidului Popular European, la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA Sibiu, urmând ca ulterior președintele Klaus Iohannis să aibă declarații de presă comune cu președintele PPE, Joseph Daul, liderul Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, precum și cu președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban.

Începând cu ora 11.45 șefii statelor și guvernelor UE, printre care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, președintele Franței, Emmanuel Macron, precum și premierul Ungariei, Viktor Orban, vor sosi la Primăria Sibiu, unde se desfășoară Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană.

Reuniunea Consiliului European cu Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, va începe la 12:30, în Sala Atrium, Primăria Sibiu.

Liderii europeni vor face o fotografie de familie la ora 13:15 în Piața Mare, iar de la 13:30 vor participa la un dejun de lucru la Muzeul Brukenthal din Sibiu, urmând ca la 15.30 să înceapă a doua sesiune de lucru a summitului informal al Consiliului European.

Președintele Klaus Iohannis are programată, începând cu ora 18.00, o conferință de presă comună cu Președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cu Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. De asemenea, în agenda lui Iohannis figurează o întâlnire cu reprezentanții Forumului Democrat al Germanilor din România, cu participarea Cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel.

Sursa foto – Radio România Actualităţi