Nicolae Papoe: Declaraţiile unice, obligatoriu online. Primăriile ar trebui să ajute contribuabilii la depunerea acestora

Declaraţia unică trebuie depusă obligatoriu online şi nu există alte soluţii pentru cei care n-au văzut în viaţa lor un calculator sau nu îl ştiu folosi. Oricât au încercat membrii Comisiei de Dialog Social în cadrul ultimei şedinţe a Colegiului prefectural să intervină, se pare că istoria se repetă, ca în cazul depunerii declaraţiilor fiscale, deşi primăriile au încheiat un protocol cu Administraţia Finanţelor Publice de a folosi programul online şi de ai ajuta pe contribuabili, a precizat pentru Radio Reşiţa şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Caraş-Severin Nicolae Papoe. Momentan, NU există alte soluţii pentru ai ajuta pe contribuabili, decât varianta online:

Unul dintre obiectivele importante în strategia ANAF pentru perioada 2017-2020, reprezintă creşterea calităţii destinate contribuabililor. În acest sens au fost dezvoltate o serie de servicii electronice care au scopul de a facilita îndeplinirea obligaţiilor fiscale declarative şi de plată a contribuabililor. Principalul avantaj al consultării de pe site-ul ANAF este că pot fi studiate în acelaşi timp mai multe acte normative fără a mai fi necesar să se aloce timp sau resurse în vederea identificării ultimelor măsuri legislative. Pe site-ul ANAF este o secţiune special dedicată tuturor formularelor fiscale care trebuie depuse la administraţie, instrucţiuni de completare a acestora, fiind uşor de identificat şi descărcat. Depunerea online se poate realiza prin utilizarea unui certificat digital, accesul la spaţiul privat digital se realizează după înregistrarea ca utilizator în baza mijloacelor de identificare electronică. Există un protocol, primăriile pot folosi acest program, beneficiază de asistenţă din partea ANAF şi persoanele de la distanţă pot să utilizeze acolo. Avem un birou de asistenţă contribuabili care consiliază pe orice persoană care vine. Deocamdată acestea ar fi soluţiile, din păcate este obligatoriu să lucrăm online. Aşa a fost şi cu depunerea declaraţiilor fiscale şi până la urmă este extraordinar de bine, oamenii nu se mai deplasează, pot completa şi depune la orice oră, seara şi este foarte bine“.

Nicolae Papoe – şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Caraş-Severin în dialog cu membrii Comisiei de Dialog Social

De același autor

Related Articles