România a ratat calificarea în semifinalele Fed Cup

50

Franţa s-a calificat în finala Fed Cup, după ce a învins România cu scorul de 3-2, în urma victoriei dramatice a perechii Caroline Garcia/Kristina Mladenovic cu 5-7, 6-3, 6-4 în faţa cuplului Simona Halep/Monica Niculescu, duminică seara, la Rouen, în semifinalele competiţiei.

Diferenţa a fost făcută de detalii în acest ultim meci deosebit de intens al semifinalei, în care ambele perechi au luptat până la epuizare, iar în finala şansa a surâs franţuzoaicelor.

Garcia şi Mladenovic au obţinut victoria după două ore şi 37 de minute, arătând mai multă prospeţime în ultimele ghemuri ale setului decisiv. După ce s-a mers cap la cap, cu serviciul, în decisiv, fiecare cuplu salvând câte trei mingi de break, Simona Halep a fost cea care şi-a pierdut serviciul la 4-4, semn al epuizării sale, după ce a jucat trei ore la simplu duminică, iar Garcia şi Mladenovic au fructificat momentul favorabil, câştigând cu 6-4.

Primul set a fost echilibrat, cu ambele perechi la conducere, pe rând, dar la 5-4 pentru echipa Franţei, jucătoarele noastre au forţat şi au reuşit să întoarcă scorul şi să se impună cu 7-5.

În actul secund, primele trei ghemuri au fost de o intensitate rară, în care departajarea s-a făcut cu mare greutate, însă franţuzoaicele au reuşit să încline balanţa în cele din urmă, iar apoi jocul s-a rupt în favoarea gazdelor, care s-au desprins categoric, la 5-1. Româncele au recuperat din diferenţă şi s-au apropiat la 5-3, dar Garcia şi Mladenovic au încheiat cu 6-3.

Garcia şi Mladenovic au avut 3 aşi, au făcut o singură dublă greşeală, Halep şi Mladenovic au avut un singur as şi au comis 5 duble greşeli. Franţuzoaicele au avut un procentaj mai bun pe serviciul al doilea, reuşind să concretizeze mai multe din şansele de break create, 4/9 faţă de 3/12. Garcia şi Mladenovic au fost superioare la ”winners”, 52-33, având şi mai multe erori neforţate, 56-36.

Simona Halep, campioana de la Roland Garros, a făcut un joc solid mai ales în prima parte a meciului, dar apoi treptat s-a stins din caza epuizării fizice şi a început să greşească. Niculescu a reuşit puncte de senzaţie mai ales în primul set, oferind mari speranţe de victorie, dar a greşit mai mult în seturile doi şi trei, nereuşind să compenseze căderea în joc a Simonei.

Sâmbătă, în meciurile de simplu, Simona Halep a învins-o pe Kristina Mladenovic cu 6-3, 6-1, iar Caroline Garcia a trecut de Mihaela Buzărnescu în două seturi, cu 6-3, 6-3. Duminică, în primul meci de simplu, Halep a învins-o pe Garcia cu 6-7 (6), 6-3, 6-4, iar apoi Pauline Parmentier a câştigat cu 6-3, 2-6, 6-2 în faţa Irinei Begu.

Semifinala Franţa – România s-a jucat pe o suprafaţă de zgură instalată în Palatul Sporturilor Kindarena din Rouen, cu o capacitate de 4.976 locuri, conform informaţiilor furnizate de organizatori. Echipa Franţei a fost compusă din Alize Cornet, Caroline Garcia, Pauline Parmentier, Kristina Mladenovic şi Fiona Ferro, iar selecţionata României a fost alcătuită din Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu şi Raluca Olaru.

România a înfruntat Franţa pentru a doua oară în Fed Cup. Primul meci s-a disputat în 1976, când româncele Virginia Ruzici şi Florenţa Mihai s-au impus cu 3-0 în finala turneului de consolare al competiţiei găzduite la Philadelphia, în SUA.

În finala programată în noiembrie, echipa Franţei va juca împotriva Australiei, victorioasă cu 3-2 în faţa Belarusului, scrie Agerpres.ro

sursa foto:Agerpres.ro