Timișoara Saracens a ratat calificarea în grupele Cupei Challenge la rugby

27

Timişoara Saracens a ratat calificarea în grupele Cupei Challenge, ediţia 2019-2020, după ce a fost învinsă de formaţia rusă Enisei STM Krasnoiarsk cu scorul de 40-32 (16-20), sâmbătă, pe Stadionul Avangard din Krasnoiarsk, în manşa a doua a barajului competiţiei europene de rugby Continental Shield.

Campioana României, care câştigase pe Bega la doar două puncte, cu 20-18, a plătit preţul pentru faptul că a jucat întreaga repriză secundă cu un om mai puţin, după cartonaşul roşu primit de Sione Halalilo.

Enisei a început bine meciul şi a condus cu 3-0 şi 8-3, dar bănăţenii au reuşit să întoarcă scorul 8-13, 11-18, la pauză având avantaj, 20-16.

Imediat după eliminarea lui Halalilo, Enisei a reuşit un eseu şi a preluat conducerea, cu 23-20, dar Saracens a revenit şi a marcat două eseuri consecutive, desprinzându-se 32-23. În cele din urmă, superioritatea numerică a ruşilor a făcut ca aceştia să răstoarne situaţia în ultimele 20 de minute şi să ajungă la un avantaj de 40-32, după două încercări transformate şi o lovitură de pedeapsă. Timişorenii au forţat eseul unei calificări dramatice în minutele de prelungire, dar nu l-a izbutit.

Pentru Saracens au reuşit patru eseuri, prin Vlăduţ Popa (20, 57), Stephen Shennan (35), Tevita Manumua (47), trei transformate de Luke Samoa (21, 36, 59), care a înscris şi din două lovituri de pedeapsă (5, 14).

Cele cinci eseuri ale echipei din Krasnoiarsk au fost reuşite de Davit Meshi (8), Jurijs Baranovs (40), Dmitri Krotov (44), Andrei Temnov (62) şi Victor Kononov (68). Ramil Gaisin a transformat trei dintre ele (45, 63, 69), marcând şi trei lovituri de penalitate (3, 23, 78).

sursa foto: Agerpres.ro