Elevii din Ciudanoviţa mai au de aşteptat. Microbuzul şcolar are nevoie de şofer!

Singurul mijloc de transport utilizat pe ruta Ciudanovița – Oravița nu mai circulă de aproximativ 4 săptămâni. Microbuzul care asigura atât transportul elevilor, cât şi al unor localnici, a fost implicat într-un accident de cale ferată şi nu mai poate fi reparat.

Cei mai afectaţi sunt elevii care învață la cele două licee din Oravița. Primarul comunei, Constantin Nebunu, spune că a contactat conducerea celor două unităţi şcolare pentru a motiva absenţele şi întârzierile elevilor. Administraţia locală a depus o cerere pentru un microbuz şcolar de peste un an. Numărul redus de elevi ar fi unul dintre motivele pentru care cererea nu a fost încă aprobată.

Marius Cornici

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş – Severin cunoaşte situaţia de la Ciudanoviţa. Conform inspectorul şef, Marius Cornici, cererea pentru un microbuz şcolar a fost depusă în urmă cu o lună, atunci când fostul mijloc de transport a devenit indisponibil:

Pe de altă parte, operatorul care asigura transportul dorește să renunțe la traseul Ciudanoviţa –Oraviţa. Acesta consideră nerentabilă cursa, întrucât localnicii preferă să se deplaseze cu maşini de ocazie.

Foto: Marius Căruntu

De același autor

Related Articles