Patru români arestați în Italia. Descărcau jumătate de tonă de droguri dintr-un TIR

Polițiștii italieni realizat  o captură impresionantă de droguri, ascunse într-un TIR care provenea din Spania.

Confor  sdnovarese.it, TIR-ul transporta obiecte din lemn, însă, la un control amănunțit, polițiștii au descoperit ascunse 500 de kilograme de droguri, respectiv 460 de kilograme de marijuana și 89 de kilograme de hașiș.

Drogurile erau destinate pieței din Novara, Italia.

Polițiștii au arestat șase persoane în timp ce descărcau drogurile într-un depozit. Patru dintre acestea sunt de naționalitate română, ceilalți doi sunt localnici din Novara.

Potrivit ziarului La Voce di Novara, ancheta poliției a pornit de la cei doi italieni, care au intrat în contact cu românii din Spania. TIR-ul care transporta drogurile a călătorit din Spania având în fața sa o mașină condusă de un român. Românii și cei doi italieni au fost încarcerați la închisoarea din Novara, în timp ce femeia a fost dusă în localitatea Verceli.

Cei patru români, cu vârste cuprinse între 29 și 35 de ani, sun rezidenți în Spania.

Valoarea drogurilor confiscate este de 600.000 de euro, iar, dacă ar fi fost vândute pe piață, câștigurile obținute ar fi fost de 2 milioane de euro.

Cele mai citite

Related Articles