Teatrul de Vest invită spectatorii de toate vârstele duminică, 14 aprilie, la Palatul Cultural.


Dimineaţă, de la ora 11, cei interesaţi pot viziona spectacolul „Cei trei purceluşi”, adaptare după Serghei Mihalkov, din distribuţia căruia fac parte actorii actorii Andrada Samoilă, Sorin Fruntelată, Florin Ibrași și Florin Ruicu, care și-au propus să îi surprindă pe cei mici cu o atmosferă plină de culoare, voie bună și armonie.Regia Dan Țopa.


Duminică seara, de la ora 19, spectatorii sunt aşteptaţi cu un spectacol de suflet, „Porni Luceafărul”, ce a avut premiera de Ziua Culturii Naţionale pe 15 ianuarie 2019 şi dedicat Patriarhului poeziei româneşti, Mihai Eminescu!
Din distribuție fac parte actorii Marius Tudor, Ana Maria Cizler, Dan Mirea și Sorin Fruntelată.Adaptarea şi regia, Marius Oltean.


Poetul nostru național, Mihai Eminescu, este o conștiință de cultură deschisă către români cu aripile cerului pentru a ne închega eternitatea în slova rugăciunii rostită în viers românesc.

Radio România Reșița este partener media al Teatrului de Vest!

Anca Bica Bălălău