„Astăzi alergi în locul meu, mâine alergăm împreună!”, sub acest slogan Centrul Medical „Cristian Şerban” din Buziaş şi Asociaţia Română de Hemofilie, a organizat şi în acest an Hemofilia Cross, în Parcul Central din Buziaş.

Centrul Medical “Cristian Serban” din Buziaș organizat astăzi o serie de acţiuni memorabile. Prima dintre acestea se referă deja la cunoscutul „Hemofilia Cros”, ajuns la ediţia cu numărul trei, bucurându-se de susţinerea unui număr mare de participanti, mai exact peste 200 de persoane s-au reunit în Parcul Central al orașului Buziaș.

Fără să stea pe gânduri, la fel ca anul trecut, managerul Radio România Reşita, Laura Sgaverdea s-a alăturat acestei competiţii:”Nu puteam să lipsim de la acest eveniment important! Suntem alături şi fizic dar şi cu sufletul de cei care suferă de această boală rară cu multă solidaritate şi afecţiune, la fel cum am procedat si în campania umanitara în care am strâns bani pentru copii bolnavi de la Centrul Cristian Serban din Buzias”.

Laura Sgaverdea, la această ediţie a alergat alături de o fetiţă suferindă. La final a fost premiată pentru solidaritatea de care dă dovadă faţă de persoanele bolnave de hemofilie.

Acest eveniment ajuns la ediţia a 3-a s-a dorit a fi şi de această dată o modalitate de conştientizare a importanţei profilaxiei şi a tratamentului pentru fiecare bolnav cu hemofilie sustine organizatorul acestui eveniment profesorul Margit Şerban.

„Ne bucurăm că la această ediţie, a doua la număr, au solidarizat cu aceşti bolnavi atât de multe persoane. Le mulţumim tuturor pentru că au fost lângă noi”, ne-a declarat cu emoţie şi lacrimi în ochi profesorul cu suflet mare şi îngerul păzitor al celor care suferă de boli rare, Margit Şerban.

Evenimentul, la care an de an participă tot mai multe persoane este o modalitate de conştientizare a importanţei profilaxiei şi a tratamentului pentru fiecare bolnav cu hemofilie din această ţară. Din fericire, bolnavii care suferă de hemofilie au în ziua de azi acces mai uşor la tratament dă asigurări şi preşedintele Asociaţiei Române de Hemofilie Daniel Andrei.

O contribuţie importantă a avut-o şi Prof. dr Jenel Patrascu cel care a operat sute de bolnavi de hemofilie şi care în urma intervenţiilor chirurgicale a reuşit să le îmbunătaţească acestora calitatea vieţii. O altă personalitate marcantă a fost Florin Prunea, membru al generaţiei de aur al echipei naţionale de fotbal care a susţinut demersul celor de Buzias pentru o viaţă mai bună.

În mod constant, motto-ul Zilei Mondiale a hemofiliei apelează la solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă, chemând la ştergerea diferenţelor şi discriminărilor (”Close the gap”) şi la asigurarea unui tratament adecvat tuturor celor afectaţi (“Treatment for all-vision of all”). În acest an, ziua de 17 aprilie este dedicată, de către Federaţia Mondială de Hemofilie, întregii comunităţi globale pe răspândirea mesajului ce ţine de abordarea şi identificarea pacienţilor, a nevoilor şi soluţiilor, ca prim pas către o îngrijire de calitate (Outreach & Identification are “the first step to care”.)

Centrul Medical “Cristian Șerban” din Buziaș, funcționează din anul 1997, este singura institutie publica de acest fel din România, ce oferă pacienților cu hemofilie, în același spațiu, servicii hematologice de diagnostic si terapie, de imagistică, stomatologice, kinetoterapie și recuperare medicală, instruire medicală ,socializare și petrecerea timpului liber cât și consiliere psihologică si profesională.

Asociația Română de Hemofilie a fost înființată în 1992 și reprezintă interesele pacienților cu hemofilie și boala von Willebrand din România. Prin activitatile de informare si programele educative desfasurate se vine in sprijinul pacientilor si familiilor acestora iar in relatia cu autoritatile pledeaza pentru ca fiecare hemofilic din Romania sa primeasca tratamentul necesar. ARH este membru al Aliantei Nationale de Boli Rare din Romania, al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România și membru al Federației Mondiale de Hemofilie și al Consorțiului European de Hemofilie.