„Nestematele pământului” vor ajunge şi la Bocşa

90

O parte din nestematele pământului găzduite de Muzeul de Mineralogie Constantin Gruescu din Ocna de Fier vor ajunge la Bocşa.

Acolo se intenţionează realizarea unui muzeu care să cuprindă şi alte obiecte tradiţionale donate de cetăţeni, a spus primarul Eugen Cismăneanţu, invitat în studioul Radio Reşiţa. Este vorba de un proiect cu finanţare europeană depus prin Programul SUERD.

„Am depus pe fonduri europene, pe axa 13, două cereri de finanţare. Una dintre ele vizează Muzeul Constantin Gruescu, un muzeu etnografic unde vom avea posibilitatea să expunem obiecte vechi, donate de către cetăţeni, care vor reprezenta oraşul. Va fi şi o galerie a lui Costică Gruescu, unde vom expune toate piesele domniei sale”.

Proiectele SUERD sunt în evaluare la Agenţia de Dezvoltare Regională  Nord-Est şi există mari şanse să fie finanţate pentru că se află pe locurile 4 şi 5, la nivel naţional şi se încadrează foarte bine în bugetul acestei axe de finanţare, a mai spus Eugen Cismăneanţu.

Astăzi, mineralogul Constantin Gruescu împlinește 95 de ani. O delegaţie de la Universitatea Eftimie Murgu i-a decernat o diplomă de recunoștință pentru activitatea de aducere la lumină a florilor pământului și pentru promovarea Banatului Montan în lumea întreagă.