Noua clădire a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş – Severin, împotmolită în birocraţie

Construcţia noului sediu al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin, bate pasul pe loc. 

Demersurile începute în 2009, au primit aprobare pentru construcţie în urmă cu doi ani. De atunci, s-au făcut paşi modeşti în ridicarea edificiului. Contactat telefonic, directorul instituţiei Rusalin Mureşan ne-a declarat că nu are acceptul şefilor să dea declaraţii despre motivul stagnării lucrărilor dar ne-a asigurat că vor fi reluate în scurt timp. În schimb, reprezentantul firmei constructoare, ne-a informat că lipsa banilor din bugetul instituţiei este motivul pentru care a oprit orice activitate pe şantier. 

Trebuie spus că Oficiul de Cadastru, este doar ordonator terţiar de credit, creditul pentru desfăşurarea lucrărilor fiind aprobat de la Bucureşti. Lucrarea a fost adjudecată pentru şase milioane de lei, fără TVA. 

Noua clădire va fi construită pe locul fostei Case Muncitoreşti, distrusă de un incendiu în urmă cu un deceniu şi jumătate. Fiind vorba de o clădire de patrimoniu, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin are obligaţia ca odată cu construirea viitoarei clădiri să construiască faţada aşa cum a arătat Casa Muncitorească în 1936, când a fost dată în folosinţă. 

Cele mai citite

Related Articles