Sorina Pintea, control inopinat azi-noapte la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Constanţa

Mai multe nereguli grave au fost descoperite la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Constanţa de ministrul sănătăţii, Sorina Pintea care a făcut, azi-noapte, un control inopinat la această unitate sanitară.

Sorina Pintea a fost nemulţumită de situaţia de la Secţia de Neurologie, unde a declarat că a găsit o igienă precară şi o lipsă totală de organizare. Probleme sunt şi la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde însoţitorii pacienţilor au reclamat că primesc cu greu informaţii despre starea celor internaţi. În ambele cazuri, ministrul a cerut demisia asistentelor şefe. Ministrul Sănătăţii a atras atenţia că odată cu începerea sezonului estival, timpii de aşteptare la urgenţe vor creşte. Ea a precizat că o soluţie imediată este deschiderea unei secţii la Năvodari şi, eventual, a unui centru de permanenţă la Mangalia.

Sursa: Radio România Actualităţi

Cele mai citite

Related Articles