Mai mulţi fermieri din Caraș-Severin care au ca forme de organizare PFA-ul sau Intreprinderea Individuală, s-au trezit peste noapte cu activitatea blocată din cauza prea multor coduri CAEN incluse în obiectul de activitate, măsură ce a dus la radierea acestora de la Registrul Comerţului.

Directorul APIA Caraş-Severin, Dumitru Stepanescu, linişteşte fermierii şi spune că, atât instituţia pe care o reprezintă, cât şi AFIR stau la dispoziţia agricultorilor şi crescătorilor de animale din judeţ. Aceştia pot merge la APIA cu un nou cod CAEN, obţinut de la Registrul Comerţului, care le va fi înregistrat şi va face imediat trasabilitatea activităţii de pe vechiul pe noul cod. Fermierii, chiar dacă nu au finalizată procedura de obţinere a noului CAEN, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere vor fi înregistraţi. Şeful APIA a mai spus că, fondurile şi subvenţiile nu vor fi blocate şi nici sistate, iar cei care derulează proiecte de accesare cu fonduri europene vor primi mai departe ajutorul de dezvoltare.

Dumitru Stepanescu a mai spus că, PFA-ul poate avea cel mult 5 obiecte de activitate și întreprinderea individuală maximum 10.