Reprezentantul sătesc al cartierului Țerova, Nelu Mladin, a ridicat problema stării precare a drumurilor în ultima ședință de Consiliu Local.

Deși municipalitatea nu dispune în momentul de față de bugetul necesar pentru asfaltarea străzilor, a găsit totuși o soluție provizorie. La fața locului a fost trimis un echipaj al Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului, cu un excavator și un cilindru compactor.

„Am început să lucrăm pe strada Salcâmilor pentru că era cea mai afectată, aproape impracticabilă. Urmează ca în următoarele două săptămâni să acționăm și pe celelalte străzi.

Momentan nivelăm terenul și mai scoatem din zgura pusă de-a lungul timpului. Am constatat că pe anumite sectoare, drumul s-a ridicat și cu 1 metru. Asta pentru că în anii precedenți la fiecare groapă apărută a mai fost adusă o basculă de zgură. Din păcate această strategie nu a făcut decât să agraveze situația. Vom reface și rigolele, lucru foarte important pentru ca acestă lucrare să reziste,” a precizat pentru Radio Reşiţa Daniel Călin, șeful Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local.

În momentul de față se fac demersurile necesare pentru accesarea de fonduri, în vederea asfaltării cartierelor reșițene: Doman, Moniom, Țerova, Câlnic și Secu.