Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat cele două teme de la referendum

128

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a transmiş joi, Parlamentului temele care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului din 26 mai.

‘Astăzi am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes naţional care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului ce va fi organizat pe 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare.

Prima: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, cea de-a doua – interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe.

Aceste două teme vor fi supuse consultării publice’, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.