Accident teribil ieri. Un copil de patru ani și un tânăr de 19 ani au murit

Un accident rutier soldat cu patru victime a avut loc duminică, 31 martie, pe DJ 676 C, din satul Popeşti, comuna Tetoiu, judeţul Vâlcea, a transmis Adevarul.

Doi dintre răniți  şi-au pierdut viaţa, în urma teribilului accident, în care o maşină a ajuns într-un cap de pod. Un copil de patru ani şi un adolescent de 19 ani, au murit imediat în urma impactului. Pentru o altă persoană a fost solicitat elicopterul SMURD. Victimele au fost extrase dintre fiarele contorsionate cu ajutorul echipajului de la Descarcerare.

Una dintre victime, după descarcerare, a fost predată echipajului SMURD de pe elicopter. Este vorba despre şoferul de 37 de ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Craiova. Un alt pasager, o femeie, a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, cu multiple traumatisme, pentru a fi transportat la spital.

Cele 4 victime din mașină erau din localitatea Tetoiu, din aceeași familie, a transmis Gazeta de Sud.

Cele mai citite

Related Articles