Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca un referendum pe teme de justiţie

27

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ieri, că va convoca un referendum pe teme de justiţie care va avea loc odată cu alegerile europarlamentare de la 26 mai. Şeful statului nu a precizat, deocamdată, care este întrebarea adresată electoratului.

Într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a criticat faptul că executivul apelează des la ordonanţe de urgenţă şi a subliniat că acest lucru nu se încadrează în spiritul Constituţiei şi nu serveşte echilibrului democratic al puterilor în stat. În opinia sa, adoptarea unor ordonanţe care să modifice codurile penale intră în conflict cu prerogativa constituţională a Parlamentului de a legifera, în condiţiile în care Codul Penal se află încă în discuţie în forul legislativ.

„Este atributul meu, ca preşedinte, să cer poporului să îşi exprime, prin referendum, pe 26 mai, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. În aceste condiţii, atrag atenţia că este ilegitimă emiterea unei ordonanţe de urgenţă în această materie înainte ca voinţa cetăţenilor să fie exprimată la referendum„, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele României este în continuare nemulţumit de modul în care PSD guvernează şi le cere social-democraţilor să înceteze atacurile permanente la adresa justiţiei.

foto presidency.ro