Consumul de droguri în Caraş-Severin nu a crescut faţă de anii trecuţi, a precizat pentru Radio Reşiţa Adelina Rus din cadrul Centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din judeţ. Conform acesteia până în prezent sub observaţie sunt 5 fişe de urgenţe medicale de la UPU ale unor consumatori cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani, iar în asistenţă la centru, 10 consumatori de cannabis.

Adelina Rus a mai spus că, majoritatea consumatorilor din judeţ sunt adulţi, care provin din medii sociale bune, şi doar un singur minor. Consumatorii de droguri din Caraş-Severin sunt în ceea mai mare parte dependenţi, pe lângă cei mai puţini ocazionali, a mai subliniat aceasta.