În cadrul Sezonului Cultural România-Franţa, la Gyula a avut loc Ziua Francofoniei

68

La Centrul Cultural Românesc din cadrul Liceului „Nicolae Balcescu” din Gyula (LNB), la sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc o manifestare culturală multiplă, ce a marcat Ziua Francofoniei, sub auspiciile deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a Sezonului Cultural România-Franţa. Evenimentul a fost organizat de Consulatul General al României la Gyula, cu sprijinul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV) şi LNB.

Evenimentul a fost deschis prin discursurile introductive ale domnilor Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Maria Gurzău Czegledi, directorul LNB şi Petru Andea, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Evenimentul la care au participat peste 200 de persoane, s-a bucurat de prezenţa multor oficialităţi, între care Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu alţi clerici din cadrul Episcopiei.

În deschiderea manifestării, consulul general Florin Trandafir Vasiloni a cerut publicului prezent să păstreze un moment de reculegere în memoria lui Tiberiu Juhasz (1958-2019), preşedintele Autoguvernării pe ţară a Românilor din Ungaria, între anii 2014-2019 şi fost director al Oficiului ATRU, între 1999-2014, care a trecut recent la cele veşnice. De asemenea, diplomatul român a vorbit despre semnificaţia multiplă a acestei manifestări.

Secretar de Stat Petru Andea a transmis salutul ministrului Ecaterina Andronescu, care a vizitat personal comunitatea românească din Ungaria şi liceul din Gyula în anul 2002. Demnitarul român a vorbit şi despre vocaţia europeană a României şi Ungariei.

A urmat un amplu program cultural, oferit de elevi ai LNB, care au prezentat un montaj literar, cu versuri în română şi franceză, din Mihai Eminescu, Adrian Păunescu şi Ana Blandiana, dar şi piesa de teatru „Chiriţa în balon”, realizată sub îndrumarea regizorului Nora Chiriac, din Oradea şi a prof. Vera Cser, din Gyula. Elevii Asociaţiei Mini AmiFran, de la Palatul Copiilor din Arad au oferit un spectacol de teatru în limba franceză. Despre semnificaţia Francofoniei în contextul prezentat au vorbit prof. Ramona Lile, rectorul UAV; prof. Silviu Szentesi din Arad şi Raul Păşcălău din Timişoara, programul continuând cu recitaluri de muzică uşoară şi clasică, în limba franceză, oferite de Oana Palcu, de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” din Arad, dar şi de membri ai Filarmonicii de Stat din Arad: soprana Preda Amalia, tenorul Ioan Moţiu şi pianistul Corneliu Holhoş.