Razie într-un bloc de locuinţe sociale din Arad

191

Agenţi din cadrul Direcţiei Generale ai Poliţiei Locale Arad, Serviciul Ordine şi Linişte Publică, au oferit sprijin reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială şi celor ai Serviciului Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Arad în derularea unei acţiuni de verificare desfăşurate la blocul numărul 8 situat pe strada Tarafului. Din totalul de 32 de apartamente vizate au fost verificate 30, locatarii celorlalte două apartamente nefiind găsiţi la domiciliu.
La finalul acţiunii, 5 persoane au fost depistate locuind fără forme legale la respectiva adresă.


Acţiunile de identificare a persoanelor care locuiesc fără forme legale în apartamentele municipalităţii vor continua zilele următoare.