Cancerul oral a început să facă victime şi în judeţul Caraş-Severin. Un număr mare de medici stomatologi au depistat acest tip de cancer la pacienţii care le-au trecut pragul.

Aftele şi rănile care se vindecă greu ar trebui să ne trimită de urgenţă la un control stomatologic, atrage atenţia medicul stomatolog Mariana Goia.

Cel mai adesea, cancerul oral se manifestă într-o fază avansată, iar simptomele pot fi confundate cu ale altor probleme medicale. Trebuie să mergi la medic imediat dacă ai:

-leziuni în gură sau pe limbă

-sângerări ale cavităţii bucale

-pierderi ale dinţilor

-dificultate sau durere la înghiţire

-prezenţa unui nodul în gât

-amorţirea buzei de jos şi a bărbiei

Cancerul oral afectează anual peste 600.000 de oameni la nivel global şi poate altera tot ce ţine de gură şi de cavitatea bucală, cum ar fi buzele, cerul gurii, gingiile, limba, laringele sau faringele.

Medicii avertizează că dezvoltarea cancerului oral are o strânsă legătură cu viciile pe care le avem. Printre cei mai importanţi factori de risc se numără: tutunul, alcoolul şi alimentaţia săracă în fructe şi legume.