Primăria Lugoj nu găseşte salvamari. Municipalitatea face apel la sportivii de performanţă

246

Municipalitatea lugojeană caută cu disperare salvamari pentru ştrandul oraşului pe care a programat să îl deschidă în luna mai. La concursurile organizate până acum s-a prezentat doar un singur candidat, nu foarte bun la înot.

Primăria Municipiului Lugoj a angajat deja trei îngrijitori pentru instalaţii, agregate, bazine, doi casieri şi doi paznici, care au început lucrul din 1 martie. Mai trebuie acoperite două posturi de salvamari şi un şef-serviciu, însă la concursul pentru angajări, cei care s-au prezentat pentru posturile de salvamari au fost respinşi chiar la proba de înot. Din acest motiv, Primăria Municipiului Lugoj a comunicat că a modificat cerinţele pentru viitorii salvamari, care vor supraveghea activităţile de îmbăiere de la ştrand şi bazin. Dar nu este vorba despre proba de înoţ ci doar că aspiranţii la postul de salvamari de Lugoj au nevoie doar de studii medii, condiţia absolvirii unei facultăşi fiind eliminată.

Mai mult, autorităţile fac apel la sportivii de performanţă tineri, din Lugoj, să vină la concurs.

Ne trebuie oameni care să ştie să înoate bine, cu o condiţie fizică bună, care să poată să salveze, în caz de nevoie pe oricine”, a precizat Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Concursul pentru salvamari trebuie organizat a treia oară, după ce la a doua încercare, care a avut loc săptămâna trecută, singurul candidat care s-a prezentat la concurs a fost respins.

Ion Moldovan