The Killers, The Cure şi Janet Jackson, pe afişul Festivalului Glastonbury 2019

Trupele The Killers şi The Cure vor concerta la ediţia de anul acesta a Festivalului Glastonbury, Janet Jackson aflându-se, de asemenea, pe afişul evenimentului, potrivit Press Association.

Stormzy a fost anunţat anterior cap de afiş al zilei de vineri din cadrul celebrului festival desfăşurat într-o localitate din comitatul Somerset.

Trupa The Killers va cânta sâmbătă pe Pyramid Stage, principala scenă a festivalului, iar The Cure, duminică.

Janet Jackson va fi, de asemenea, prezentă pe scena festivalului britanic. Un documentar difuzat recent de postul de televiziune Channel 4 a scos la iveală acuzaţii de abuz sexual la adresa fratelui său, Michael, decedat în 2009.

Familia Jackson a declarat recent că Janet nu l-a apărat în mod public pe ”Regele muzicii pop” întrucât nu doreşte să alimenteze acuzaţiile cu ”energie” suplimentară.

Pe scena festivalului vor mai concerta şi alte nume mari din lumea muzicală precum Miley Cyrus, Liam Gallagher, Lauryn Hill, Janelle Monae, George Ezra, The Chemical Brotherş Vampire Weekend şi Tame Impala, care au fost făcute publice într-un mesaj postat pe Twitter.

Potrivit unui anunţ din decembrie, Kylie Minogue va concerta în secţiunea ”Legende” a festivalului.

Pe primul afiş al festivalului mai figurează Christine And The Queens, Bastille, Hozier, Sigrid, Snow Patrol, Anne-Marie, Years And Years, Hot Chip, Sheryl Crow şi Kate Tempest.

Au existat zvonuri care au speculat şi prezenţa lui Paul McCartney la festivalul din iunie.

Biletele la eveniment s-au epuizat în aproximativ o jumătate de oră de la punerea lor în vânzare. În 2018, festivalul, desfăşurat la Worthy Farm din localitatea Glastonbury, Somerseţ nu a avut loc pentru a permite regenerarea terenului.

Cele mai citite

Related Articles