Finala Cupei României, ediţia 2018-2019, se va disputa în data de 25 mai, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, a anunţat, miercuri, la finalul Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, preşedintele Răzvan Burleanu.

„Comitetul Executiv a stabilit data disputării finalei Cupei României, atât la seniori, cât şi la juniori. Ţinând cont de nevoile de la nivelul primei reprezentative şi Under 21, am luat decizia ca finala Cupei să fie devansată pentru 25 mai, urmând să se dispute pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti. Tot în 25 mai şi pe acelaşi stadion va avea loc finala de Cupa României Under 19, iar finala campionatului Ligii Elitelor se va desfăşura pe 2 iunie. Şi Mirel Rădoi şi Cosmin Contra au fost de acord pentru că jucătorii vor putea să aibe câteva zile libere înainte de a intra în cantonamentul premergător dublei cu Norvegia şi Malta, respectiv cantonamentul de dinaintea Campionatului European U21”, a spus Burleanu.

Acesta a menţionat că Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a fost convocată pentru 17 aprilie, de la ora 11:00, la Casa Fotbalului.

Burleanu a precizat că în curând jucătorii sub 16 ani vor putea să plece liberi de la un club la finalul sezonului competiţional. „Comitetul Executiv a luat măsura privind libera circulaţie a juniorilor până la 16 ani. E o măsură care trebuia să fie luată de mai mult timp, iar la 16 aprilie, la următoarea şedinţă, vom avea un vot final pe această temă. După acest vot, jucătorii sub 16 ani vor putea pleca liberi de la un club la finalul sezonului competiţional. E o decizie extrem de utilă pentru ca părinţii să nu mai întâmpine dificultăţi în a-şi muta copiii de la un club la altul. O măsură similară se va lua şi cu jucătorii amatori de peste 19 ani”, a explicat el.

Preşedintele FRF a fost mandatat de Comitetul Executiv să negocieze contractul cu jucătorii echipei naţionale de seniori pentru campania de calificare la EURO 2020. Tot miercuri, au fost aprobate costurile aferente meciurilor oficiale ale primei reprezentative a României cu Suedia şi Insulele Feroe, costul de cazare şi masă pentru partida cu Norvegia, care va avea loc în luna iunie, precum şi costurile cantonamentului selecţionatei U21 din Spania.

Comitetul Executiv al FRF a aprobat cu unanimitate de voturi componenţa nominală a Comisiilor de licenţiere pentru anul 2019 după cum urmează:

Instanţa de Fond: Vasile Vladuţă – preşedinte, Diana Mazurchievici – vicepreşedinte, Alice Mihaela David, Iuliana Sameş şi Ion Tufă – membri;

Comisia de Apel: Magdalena Filip – preşedinte, Marian Văsie – vicepreşedinte, Alina Marin, Mircea Jurcă, Ştefan Zuca – membri.
.
S-a aprobat de asemenea dezafilierea cluburilor CS Dinamyk Craiova, ACS FC Delta Dobrogea şi ACS Electrica Baia Mare.

Alin Datcu
După 20 de ani (ca în romanul lui Dumas) de când am intrat pentru prima oară într-o cabină de emisie, radio-ul încă mă fascinează şi-l redescopăr în fiecare zi. Acest fapt mă încântă cu atât mai mult cu cât ştiu că o fac alături de voi, ascultătorii noştri. Vă aştept în fiecare zi de la 12:00 la 17:00 să luăm Pulsul Zilei!

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.