Halep, învinsă de Vondrousova

36

Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă surprinzător de cehoaica Marketa Vondrousova cu 6-2, 3-6, 6-2, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (California/SUA), dotat cu premii în valoare de 9.035.428 dolari.
Vondrousova (19 ani) a reuşit prima sa calificare în sferturile unui turneu Premier Mandatory şi, totodată, primul succes în faţa unei jucătoare din top 5 WTA.
Halep (27 ani) a evoluat doar un set, al doilea, la nivelul său obişnuit, în rest a greşit mult, a fost lipsită de inspiraţie, de concentrare, în faţa unei adversare care a returnat aproape tot.
Primele cinci ghemuri ale meciului au însemnat tot atâtea break-uri, prima care a întrerupt această serie fiind Vondrousova, care s-a desprins la 4-2. Cehoaica aflată pe locul 61 în lume a reuşit apoi să câştige din nou contra serviciului şi a încheiat primul set cu un sec 6-2, în doar 31 de minute. Halep nu şi-a făcut niciodată serviciul în primul set, câştigând doar 7 puncte cu acesta.

Românca a început bine actul secund, cu un ghem la zero, iar apoi s-a detaşat la 4-1, a avut 5-2 şi a încheiat setul cu 6-3. Serviciul Simonei a funcţionat mult mai bine, ea având procentaj de sută la sută pe prima minge şi de 75% pe a doua, pierzând doar 3 din 20 de puncte.

Halep a debutat foarte bine în decisiv, cu break, dar apoi nu s-a mai legat nimic în jocul său, a intervenit frustrarea şi Vondrousova a câştigat cinci ghemuri la rând. Halep a făcut un break şi a redus din diferenţă, 5-2, dar şi-a pierdut serviciul la zero. Conform statisticii WTA, Halep a luat doar 6 puncte pe serviciul său în setul al treilea

Simona Halep a comis 4 duble greşeli, a avut procentaje de doar 48% la ambele servicii şi a salvat doar o minge de break din 9.
Simona Halep, campioană la Indian Wells în 205 şi semifinalistă anul trecut, va primi pentru participare un cec de 91.205 dolari şi 120 de puncte WTA, scrie Agerpres.ro

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.