[FOTO] In memoriam, Radu Stanca-Ars Doloris!

702

Motto: “Nu vă uitaţi numai la ziduri, oameni. Uitaţi-vă la ceea ce e înăuntrul lor”.Radu Stanca

“Îmi trebuie o nouă suferinţă

Ca să mă pot deprinde cu uitarea,

Căci în furtună numai o furtună

Astâmpără, pe stânci, descătuşarea.

Îmi trebuie-o durere fără seamăn,

Durerea veche să mi-o pot înfrînge,

Căci numai când voi plînge în tăcere

Pentru tăcerea ta nu voi mai plânge”… este mesajul poetic al uneia dintre cele mai frumoase poezii, Ars Doloris, compuse de cel ce-a fost Radu Stanca, născut într-o zi de 5 martie 1920, acum 100 de ani,în Sebeş şi plecat în Cer pe 26 decembrie 1962, acum 58 de ani.

Radu Stanca a fost fiul Mariei, născută Munteanu, și al lui Sebastian Stanca, preot, dar si  nepotul lui Dominic Stanca, iar scriitorul Horia Stanca i-a fost frate.

A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității “Regele Ferdinand” din Cluj în anul 1942.

În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu.

Aici, a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. După modelul lui Eugen Lovinescu, care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a încercat să salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii ‘50.

Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute.

Radu Stanca , pe nedrept izgonit din actualitate, este un om de cultură complex cu o luciditate hamletiană, pregătit parcă să se supună unui destin injust.

Cu talent, rafinament stilistic, putere de a supraviețui unor timpuri meschine, artistul a găsit în scurta sa vață resursele umane ce oglindesc realitatea în imagini expresive, așa cum se mărturisește în poezia “Ars Doloris”:

“De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-așteaptă să erupă,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupă-n cupă.

Sînt mai încăpător decît o rană,
Mai vast decît o peșteră din ere
Și poate că e loc destul în mine
Și pentru tine și pentru tăcere”.

A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor.

A făcut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg.

În poezie a teoretizat baladescul, în eseul Resurecția baladei- 1945 și a fost adeptul poeziei pure, ruptă de contextul social. A debutat în presă încă de la vârsta de 12 ani, în anul 1932, în cadrul revistei “Universul Copiilor” cu lucrarea sa intitulată “Legenda Peștilor”.

A debutat în anul 1943 cu eseul critic ‘’Problema cititului’’, lucrare ce a constituit, totodată, teza sa de licență în anul 1942, pe care a susținut-o la Sibiu.

În timpul facultății, la Cluj, Radu Stanca a legat o prietenie cu criticul și istoricul literar Ion Negoițescu, prietenie ce după terminarea facultății, când Radu Stanca a rămas la Sibiu iar Ion Negoițescu s-a întors la Cluj, s-a materializat într-un roman epistolar, ce cuprinde scrisori schimbate de cei doi tineri, datate din 1945 până în anul 1961.

Una din cele mai importante teme de discuție a fost Cercul literar de la Sibiu care până în anul 1945 a publicat o revistă de artă și literatură. Planul celor doi tineri era să continuie acest proiect sub un alt nume: Euphorion.

Acest proiect, însă a rămas doar la stadiul de idee. Epistolarul dezvăluie numeroase lucruri despre viața intimă a fiecăruia: probleme financiare, sentimentale sau pur și simplu pasiuni ale lor. Deseori discuțiile celor doi luau aspect de dezbatere. Multe scrisori capătă chiar tente eseistice în discuțiile pe tematici culturale, ambii angajându-se în lecturi de dificultate mare – chiar și scrise în limbi străine – pentru a-și susține ideile.

Șirul epistolar a luat sfârșit în 1961. Treptat, scrisorile din partea lui Radu Stanca se răresc datorită turnurii pe care o ia viața sa – având atunci familie și un post solicitant în calitate de prim-regizor al Teatrului Național din Cluj.

Volumul a apărut în anul 1978 ca urmare a efortului istoricului literar Ion Negoițescu de a aduna și a publica aceste epistole sub forma unui roman de corespondențe.

A debutat în teatru cu comedia tragică ‘’Dona Juana’’, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul ‘’Sburătorul’’ pe anul 1947.

Piesele sunt reprezentative pentru teatrul de factură poematică creat de Radu Stanca, teatru ale cărui valențe scenice sunt dublate de virtutile literar-estetice pe care textul le ofera la lectură.

Aceste caracteristici îl apropie pe autorul român de dramaturgi contemporani lui, precum Jean Giraudoux, Jean Anouilh sau Eugene O`Neill.

În teatru, a mai montat diverse spectacole ale autorilor clasici români și străini, cu mare priză la public, ocupând postul de prim-regizor la Teatrul Național din Cluj din 1961.

Din păcate, destinul său s-a curmat brusc din cauza unei boli pulmonare de care suferea de ceva timp și care și-a arătat colții de-a lungul anilor.

A plecat să lumineze de Sus la 42 de ani, pe 26 decembrie 1962 în a doua zi de Crăciun, la Clinica de boli pulmonare din Cluj...“Eroul tragic moare sub semnul vieţii, nu trăieşte sub semnul morţii”, după cum prevestea… parcă.

Din păcate, la numai 6 luni de la moartea sa fiul său, Barbu în vârstă de 9 ani avea să-l urmeze în Ceruri... destinul său, ca dintr-un poem shakesperian, a atins astfel cotele fatalismului…

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram…

Astăzi, în memoria sa, prestigiosul Teatru Național din Sibiu îi poartă numele… poate că multe dintre aplauzele iubitorilor de frumos se împletesc în rugăciune și ajung acolo Sus la tragicul poet, Radu Stanca-membru al generației pierdute- pentru a-i mângâia sufletul obosit de suferință… poate…

Îmi trebuie o nouă suferință
Ca să mă pot deprinde cu uitarea,
Căci în furtună numai o furtună
Astâmpără, pe stânci, descătușarea.

Îmi trebuie-o durere fără seamăn,
Durerea veche să mi-o pot înfrînge,
Căci numai cînd voi plînge în tăcere
Pentru tăcerea ta nu voi mai plînge
.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-așteaptă să erupă,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupă-n cupă.

Sunt mai încăpător decît o rană,
Mai vast decît o peșteră din ere
Și poate că e loc destul în mine
Și pentru tine și pentru tăcere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi găsesc în mine locul,
De-aceea vreau o nouă suferință
Din care focul meu să-și soarbă focul,

De-aceea vreau o nouă încleștare
Pe care harfa mea s-o strîngă-n coarde.
Căci numai când voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.”

Visătorii au schimbat omenirea! Radu Stanca este Visătorul care a rămas în sufletele noastre ca o adevărată Ars Doloris!

Epilog:”Nu suntem vinovaţi pentru că ne naştem. Suntem vinovaţi pentru că murim.”Radu Stanca

Anca Bica Bălălău

Sursa foto: wikipedia

4 COMENTARII

  1. Sa ne amintim, distinsa Doamna Anca Balalau, ca Resita l-a omagiat pe Radu Stanca, la comemorarea unei jumatati de veac de la „vina de a muri”, prin montarea piesei Dona Juana la Teatrul de Stat (devenit apoi Teatrul „G. A. Petculescu”, astazi, Teatrul de Vest. Regia artistica: Bogdan Ulmu; scenografia: Ion Bobeică; in distributie: Tanta Taraulea- Dona Juana; Ovidiu Cristea – Don Juan; Ecaterina Cristea – Fiorela; Fiorelo – Fiorelo; Don Fernando/ Don Morte – Zeno Balint; regia tehnică: Ion Ardeleanu; sufleor: Adela Oancea). O montare de referinta! Era la vremea cand Nationalul sibian de astazi nu purta numele poetului, dramaturgului, regizorului, ganditorului Radu Stanca…
    Si, pentru ca se apropie Sarbatorirea Unirii Principatelor, sa ne amintim ca, in ianuarie 1959, Radu Stanca a montat, in Piata Mare din Sibiu, un grandios – si printre putinele, atunci – spectacol de celebrare a Centenarului Unirii „celei Mici” (cum obsinuim sa numim acum evenimentul din 1859)
    Candva sibianca, eu, Ada Chisalita Cruceanu, va multumesc pentru reamintirea lui Radu Stanca in Cetatea de pe Barzava.
    Sarbatori Luminate Dumneavoastra, familiei si Radioului resitean!

  2. Felicitāri,doamnei Anca Bālālāu pentru emotionanta prezentare a lui Radu Stanca!
    L – am cunoscut pe Radu Stanca,pe cānd era directorul Teatrului din .Sibiu,iar eu
    student la Facultarea de Teologie din Sibiu.
    Vā doresc Sārbåtori Fericite de Crāciun si Anul Nou 2021! La Multi Ani Buni!
    Vasile Man
    Revista de filologie” Studii de Stintā si Culturā” Arad
    http://www.revista- studii-uvvg.ro

Comentariile sunt închise.